Inaugurarea unei noi grădiniţe în cadrul Şcolii Gimnaziale Nr.1 Cândeşti a reprezentat exemplul real de bună practică pentru susţinerea temei Cercului pedagogic al dir…
În toamna acestui an ar urma să înceapă lucrările la noul spital municipal, ce se va construi în imediata apropiere a Spitalului de Recuperare "Sf. Gheorghe…
Centrul Cultural al MAI desfășoară în perioada aprilie-mai 2015 cea de-a XXII-a ediție a Concursului național de poezie” Copiii României creează”, derulat …
Botoşănenii au acordat mai multă atenţie sfaturilor primite de la pompieri pe timpul minivacanţei de 1 mai. Dovadă este şi numărul mic de apeluri de ajutor înregistrat &icir…
Finanțatorul FCM Dorohoi este mulțumit de faptul că FCM Dorohoi a confirmat și a rămas în Liga a II-a, îndeplinindu-și astfel obiectivul propus la începutul camp…
Gheorghe Nichita, primarul Iaşului, este cercetat de DNA pentru că şi-a spionat iubita apelând la serviciile poliţiei locale. Se pare că edilul este renumit pentru escapedel…
Preşedintele Klaus Iohannis şi fostul şef de stat, Traian Băsescu, au avut o dispută, la sfârşitul lunii martie, pe tema postărilor pe Facebook. Primul care a ieşit la atac …
Notorietatea de care se bucura GEORGE ENESCU în întreaga lume nu a lăsat indiferentă conducerea oraşului Dorohoi,de pe ale cărui meleaguri era marele muzician.La 9 noi…
Primarul PSD al comunei Vlăsinești, Lucian Trufin, ca reprezentant în conducerea Asociației Comunelor din România, filiala Botoșani, a prezentat joi 30 aprilie a.c. la…
Elevii şi tineriii de la Asociatia Culturala ARLECHIN au celebrat sâmbătă, 2 mai 2015 Ziua Naţională a Tineretului prin participarea la cursurile de dans, muzică, teatru, realizate împreună cu prof…
Poliţiştii au fost sesizaţi duminică 03 mai 2015, în jurul orei 22.00, cu privire la faptul că pe raza comunei Vorona s-a produs o coliziune între un autoturism şi un atelaj hipo, eveniment soldat …
„Vremea va intra în zilele următoare într-un proces de încălzire care se va resimți treptat la nivelul întregii țări. De mâine (luni n.r.) vom avea valori termice ce vor aju…
Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, din Parcul Copou, va găzdui marţi 5 mai 2015, de la ora 18:30, a 133 a întrevedere a Clubul Fotografilor Iaşi, Prelegeri publice despre Fo…
Programul Rabla pentru achiziționarea de mașini noi de către persoane juridice va începe luni, 4 mai, în cadrul acestuia fiind alocate 5.000 de vouchere, potrivit datelor furnizate de Administrația…
Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA) ameninta cu un miting in Bucuresti, in 27 mai, la care promite sa aduca "minim 3000 de persoane" precum si strangerea de semnaturi pentru demararea g…
Senzaţia de ameţeală e pusă cel mai adesea de cei care suferă de vertij pe seama unei carenţe de vitamine. Medicii avertizează însă că pierderea echilibrului, clătinarea sau aparenţa rotirii obiectelor d…
Un autocar înmatriculat în România a fost implicat, duminică, într-un grav accident, produs la Feucht (Roth), în apropiere de Nürnberg. 11 persoane au fost rănite, dintre car…
Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. A suferit nu mai puțin de patru accid…
Un bărbat din comuna Suharău trimis de urgență la Iași, după ce aproape a fost strivit sub greutatea unui copac.Tragedia s-a petrecut în după-amiaza zilei de sâmbătă, 2 mai 2015, când Dorel B…
O femeie în stare gravă a fost preluată, duminică, de un elicopter SMURD pentru a fi transferată la Clinica de Neurochirurgie din Iași. Femeia, în vârstă de 68 de ani, a suferit o hemoragie s…
Invitată la emisiunea „Gaşca lui Găinuşa", de la Radio 21, Inna a povestit de ce este plină de zgârieruri şi de echimoze.Solista a mărturisit că a fost la un pas de moarte după ce un candelabru s-a…
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești, în colaborare cu autoritățile de frontieră din R Moldova, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu …
Şcoala Gimnazială Nr. 1 Lunca, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Primăria Comunei Lunca şi Asociaţ…
În noaptea de sâmbătă spre duminică., în jurul orei 01.30, C. G. de 74 ani, din comuna Dimăcheni, a fost depistat de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimi…
Poliţia municipiului Botoșani a fost sesizată vineri 1 mai, în jurul orei 23.40, cu privire la faptul că pe strada Victoriei din municipiu, un autoturism a intrat în coliziune cu bordura trotuarulu…
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Săveni, i-au depistat pe raza comunelor Avrămeni, Adăşeni şi Manoleasa, pe P. V. de 22 ani, din comuna Drăguşeni, D. L. de 34 ani, din comuna Mitoc şi A. P…