Patru bazine de la Complexul Cornișa nu mai pot fi folosite după ce analizele au indicat neconformități

Patru bazine de la Complexul Cornișa nu mai pot fi folosite după ce analizele au indicat neconformități

Ca urmare a unei sesizări primite la Instituția Prefectului – Județul Botoșani cu privire la condițiile de funcționare și respectarea normelor igienico-sanitare la Complexul Cornișa, prefectul Raluca Curelariu a solicitat Direcției de Sănătate Publică Botoșani efectuarea unui control urgent și amănunțit.

În cadrul controlului solicitat de prefect au fost prelevate probe de apă din bazinele Complexului Cornișa, acestea fiind analizate în laboratorul DSP Botoșani.

Rezultatele analizelor au evidențiat neconformități microbiologice la patru dintre bazine:
-Bazinul aterizare tobogane
-Bazinul hidromasaj interior
-Bazinul jacuzzi interior
-Piscina interioară copii

Potrivit informațiilor oficiale primite de la DSP Botoșani, probele prelevate din cele patru bazine sunt neconforme din punct de vedere microbiologic și improprii pentru utilizare, fiind constatată inclusiv existența unui risc de îmbolnăvire pentru persoanele care ar fi folosit aceste bazine.

În aceste condiții, accesul publicului la cele patru bazine este interzis, acestea neputând fi utilizate până la remedierea neconformităților constatate.

După remedierea problemelor, apa din cele patru bazine va trebui reanalizată. Redeschiderea acestora pentru public va fi posibilă numai după confirmarea faptului că apa este conformă prin analize de laborator.

„Era absolut firesc să verificăm urgent sesizarea primită, având în vedere că vorbim despre o chestiune care ține de sănătatea publică. Am cerut DSP să efectueze controlul, iar rezultatele analizelor au arătat probleme semnificative la patru dintre bazinele Complexului Cornișa. Nu este vorba despre o formalitate administrativă, ci despre siguranța oamenilor, în special a copiilor care folosesc aceste bazine. În acest moment, accesul la cele patru bazine este interzis și nu va fi permis până când problemele nu vor fi remediate și analizele nu vor confirma că apa este conformă”, a declarat prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu.

Pentru a avea toate datele oficiale privind situația constatată, prefectul Raluca Curelariu a solicitat Direcției de Sănătate Publică Botoșani transmiterea buletinelor de analiză. Acestea vor fi înaintate și Primăriei municipiului Botoșani, pentru ca administrația locală să analizeze situația și să stabilească dacă se impun verificări interne suplimentare, inclusiv cu privire la eventuale aspecte de natură disciplinară.

Instituția Prefectului  va urmări, în limitele competențelor legale, modul în care sunt duse la îndeplinire măsurile dispuse de autoritățile competente.

Stirea anterioara

Acțiune „BLITZ” a polițiștilor rutieri. Amenzi de peste 20.000 lei și 10 permise de conducere reținute pentru viteză

Stirea Urmatoare

Ordin de protecție și monitorizare electronică pentru un tânăr care și-a agresat partenera

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.