Oportunitate de finanțare pentru microîntreprinderile din Botoșani
Oportunitate de finanțare pentru microîntreprinderile din Botoșani
Instituția Prefectului – Județul Botoșani, în colaborare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, organizează pe 16 septembrie o sesiune de informare dedicată microîntreprinderilor interesate de finanțarea europeană pentru dezvoltarea afacerilor.
Întâlnirea va avea loc între orele 14:00 și 16:00, în sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ și va fi dedicată apelului „Investiții pentru modernizarea microîntreprinderilor”, din cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027.
Prin acest apel pot fi finanțate investiții în echipamente și tehnologii, modernizarea sau dezvoltarea spațiilor de lucru, digitalizare, soluții de energie regenerabilă, marketing și branding. Contribuția proprie este de minimum 10% din cheltuielile eligibile.
„Finanțarea europeană înseamnă mai mult decât bani pentru o firmă. Înseamnă investiții, dezvoltarea afacerilor locale și o economie mai puternică pentru întregul județ. De aceea, Instituția Prefectului se implică pentru ca antreprenorii din Botoșani să afle despre aceste oportunități și să poată transforma finanțările disponibile în proiecte concrete”, a declarat prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu.
Participarea la sesiunea de informare se face pe baza înscrierii prin formularul pus la dispoziție de ADR Nord-Est.
Mai multe informații despre apel și condițiile de finanțare sunt disponibile în Ghidul solicitantului.
Formular de înscriere:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfGkJBrP574LeJRhPMrniEoEv5pLdAom9S94sLdRE2CK9u49w/viewform
Ghidul solicitantului și informații despre apel:
https://regionordest.ro/lansarea-ghidului-solicitantului-pentru-apelul-investitii-pentru-modernizarea-microintreprinderilor-apel-2/
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.