Punctajele acordate de Macedonia şi Muntenegru la Eurovision 2015 ar putea fi şterse pe motiv că au încălcat regulamentul concursului în marea finală Eurovision din 23…
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că începând cu data de 2…
De la începutul anului 2015, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a efectuat peste 130 de activități de prevenire a faptelor antisociale, atât în instituț…
Consiliul Elevilor sprijină în principiu inițiativa Federației Sindicatelor Libere din Învățământ ( FSLI) de a solicita Ministerului Educației și Cercetării Știi…
De la începutul lunii, patru botoşăneni şi-au distrus, parţial, locuinţele pentru că nu au exploatat corespunzător buteliile care alimentau aragazurile. Doi dintre ei au aju…
Asociaţia Judeţeană a Profesorilor de Limba şi Literatura Română Botoşani, Şcoala Gimnazială „Alexandru Vaida Voievod” Cluj – Napoca şi Societatea Cultural…
Primăria municipiului Botoșani are în vedere implementarea unui proiect care prevede crearea unei rețele de transport public de persoane cu mijloace de transport exclusiv el…
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani face apel la toţi utilizatorii, alimentați din sursa de apă Prut și Siret, să utilizeze apa numai pentru consum menajer şi nu pentru udarea culturi…
Neatenţia părinţilor are consecinţe grave asupra copiilor! Luni seara, un copil în vârstă de doi ani, din satul Baranca, comuna Cristineşti, a ajuns la spital în…
Având în vedere că din municipiul Dorohoi s-au lansat adevărate talente în diferite domenii (dans, muzică, literatură, sport, etc.), de fiecare dată autoritățile locale au încercat să s…
O tânără în vârstă de 26 de ani a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost înjunghiată de cel alături de care trăieşte şi cu care are trei copii de 2, 5 şi 7 ani. Femeia est…
Lunii, 25 mai 2015, s-a desfășurat cursul festiv, la care au participat absolvenții Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță Șendriceni". Tinerii absolvenţi au trăit emoţii mari. Gătiți pentru marea sărbăt…
Luni 25 mai, în jurul orei 19.05, P. C. de 33 ani, din comuna Trușești, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282, în localitatea Trușești. Bărbatul a fost…
Manifestările culturale și sportive organizate în fiecare an cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului tind să devină o tradiție pentru municipiul Dorohoi.
Anul acesta intenția este de a organiza, &ici…
Șapte organizații studențești din Iași, membre a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR, organizează în perioada 16 – 26 iulie cea de-a treia ediție a Unive…
Sezonul de vară vine cu veşti bune pentru şoferi. Cei care alimentează la sfârşit de săptămână plătesc mai puţin pentru carburanţi în unele benzinării, începând cu acest weekend. …
Evaluarea elevilor de clasa a IV-a începe, marţi, 26 mai, cu proba la Limba Română. Miercuri este programată evaluarea la Matematică, iar joi, cea la Limba maternă. Rezultatele la Evaluarea Naţiona…
O companie de recrutare de personal în domeniul sănătății din Marea Britanie, Reach Health Recruitment, caută să angajeze 50 de asistente din România care să meargă să lucreze în Anglia, Scoț…
Iaurtul este foarte sanatos pentru organism. Acesta are proprietati magice de a intari oasele, prin cresterea proteinelor si calciului de la nivelul osului. Acesta poate ajuta in combaterea racelilor, poate aj…
În după-amiaza zilei de luni, 25 mai şi în noaptea de luni spre marţi (25/26 mai) în Maramureş, Crişana, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi local în nordul Moldovei, î…
A smuls aplauze in concursul Romanii au talent si a impresionat o tara dupa ce a povestit ca a fost parasit de mama iar tatal bolnav, ii creste singur pe el si pe fratele sau mai mic. Concurentul in varsta de…
Finanţatorul echipei FC Botoşani este dezamăgit după înfrângerea în faţa formaţiei Steaua Bucureşti. El consideră că la ora actuală, FC Botoşani nu are o echipă atât de valoroasă pentru…
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadr…
Plutonierul major Iulian Rotariu, pompierul botoşănean care a doborât recordul românilor la Maratonul Saharei, este noul campion naţional la Cros 4000 m, categoria 35 – 45 ani, pe Minis…
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani va organiza în data de 28.05.2015 între orele 10,30 – 12,30 la sediul din strada Colonel Tomoroveanu nr.2, conferinta de disem…