În înregistrarea care durează puţin peste patru minute, o imagine prezintă steagurile a 60 de ţări despre care teroriştii de la Stat Islamic susţin că fac parte dintr-…
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la existența unui site, care nu aparține instituției, prin intermediul căruia contribuabilil…
Aplicaţia românească gratuită cu care câştigi bani, WOWAPP, a ajuns la 100.000 de utilizatori. Mai multe vedete au mărturisit că folosesc deja aplicaţia, care în…
Pielea este cel mai mare organ al corpului şi are rolul de a ne proteja de orice fel de agresiune exterioară - soare, căldură excesivă, frig, factori poluanţi, substanţe toxice, a…
Andreea Mantea s-a trezit din nou fără slujbă, după ce emisiunea pe care o prezenta la Euforia TV a fost scoasă din grilă. Rămasă șomeră, vedeta a decis să se ocupe mai mult de cr…
„Am primit cu mare tristețe vestea că o valoare a comunității botoșănene a trecut în neființă. Doamna Viorica Afrăsinei a fost un exemplu de cinste, profesionalism și …
Astăzi 26 noiembrie 2015 în jurul orelor 9.30, a avut loc un eveniment în care a fost implicat numitul L. ŞTEFAN, cu vârsta de 47 ani, angajat ca muncitor …
Un bărbat din comuna Vârfu Câmpului a rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de un coş de fum deteriorat. Acesta l…
În urma acţiunilor executate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, în cooperare cu A.J.V.P.S. Botoşani, şapte persoane au primit amenzi în valoare tota…
Piața Centrală din municipiul Botoșani a fost supusă joi, 26 noiembrie 2015, unei acțiuni coordonate de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.Este vorba de o acţiune în sistem integrat la c…
În timp ce se deplasa spre ședința de Consiliu Județean, joi, 26 noiembrie 2016, un consilier județean botoșănean a fost implicat într-un accident rutier.
La intrarea în Botoșani, dinspre Co…
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoșani pretinde de la un fost agent de poliție, Alin Adam de la postul de poliţie Mihălăşeni,suma de 76.000 lei, reprezentând plata daunelor după ce a ucis în bă…
S.C. Global Turism S.R.L. a organizat marți, 24.11.2015, începând cu ora 16,00 în Sala de conferințe a Hotelului Rapsodia din localitatea Botoșani Târgul de joburi din cadrul proiectulu…
Poliţiştii rutieri continuă activităţile preventive în rândul copiilor de toate vârstele, în încercarea de a contribui la dezvoltarea unui comportament rutier responsabil şi de a …
A fost depistat în trafic, la data de 25.11.2015, în jurul orei 19.40, pe strada Nicolae Iorga, din municipiul Botoșani, autoturismul condus de P. N. de 50 ani, din comuna Curtești, județul Botoșan…
Poliţiştii din comuna Unţeni au efectuat ieri, 25 noiembrie 2015, două percheziţii la locuinţele lui M. R. de 21 ani și C. E. de 17 ani, ambii din localitatea Mănăstireni, comuna Unțeni, județul Botoșani.
&Ic…
Motivul: autoturismul marca BMW X6 in care se aflau cei doi figura ca furat din Olanda.„La control, politistii de frontiera au efectuat verificari in bazele de date, ocazie cu care au constatat ca autotu…
Viata ne aduce in cale, fel si fel de oameni, de multe ori cei mai neasteptati, prin cele mai neasteptate moduri. Intalnim oameni pentru care-i suntem recunoscatori vietii ca ni i-a daruit, oameni carora le pu…
Dragoş Nicolae Pop, acţionar la ADM Farm, unul dintre cei mai mari distribuitori de medicamente de pe piata locala, a murit în somn, la vârsta de 44 de ani. Dragoş Pop era unul dintre primii 300 de…
Cătălina Ponor a fost operată acum o lună, la Viena, la tendonul piciorului drept şi a anunţat, după intervenţie, că totul a decurs cu bine.Cătălina Ponor a vorbit, miercuri, despre stadiul recuperării pentru …
Românii vor avea 13 zile libere în 2016, opt dintre ele fiind sărbători religioase. Doar şapte din cele 13 zile libere vor cădea în cursul săptămânii.Zile libere în 2016. Ziua de …
Cătălin Moroşanu va avea parte de o nouă confruntare spectaculoasă în acest an, iar pe 12 decembrie, la Torino, va da piept cu americanul Maurice „Gorila" Jackson, un colos de 125 de kilograme şi m…
Setea se manifestă atunci când organismul nu primește suficientă apă, atunci când se consumă în exces alimente sărate sau în urma unui efort fizic susținut.Însă dacă setea continu…
Show-ul tv s-a sfarsit, iar bruneta trebuie sa isi indeplineasca angajamentele contractuale In ciuda faptului ca in show-ul matrimonial l-a ales pe Valentin drept barbatul cu care sa isi imparta viata, acum, D…
Sindicatul „IMPACT” Botoșani, sindicat ce reprezintă peste o mie de lucrători din asistență socială din județul Botoșani, inclusiv salariați din administrația publică locală, afiliat la Federația N…