Bărbat din Todireni rămas fără un acoperiș deasupra capului după un incendiu puternic
ITM Botoșani și Biroul pentru Imigrări împreună pentru informarea angajatorilor privind încadrarea în muncă a cetățenilor străini
Astăzi, 15 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, la sediul Centrului de Pregătire și Perfecționare al Inspecției Muncii, a avut loc o acțiune de informare inițiată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în parteneriat cu Biroul pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cadrul Campaniei Naționale de Informare.
La întâlnire au participat reprezentanți ai celor două instituții, Alina Pahone - Inspector-șef adjunct Relații de Muncă și Ioanasciuc Ioan – subcomisar de Poliție, șef birou Imigrări, precum și reprezentanții a 31 de angajatori din județul Botoșani, interesați de clarificarea aspectelor legislative privind încadrarea în muncă a cetățenilor străini.
Acțiunea a avut ca obiectiv informarea angajatorilor și a cetățenilor străini cu privire la modificările legislative în domeniul angajării cetățenilor străini, aduse prin Ordonanța nr. 32/2026 și Ordinul nr. 655/2026, precum și clarificarea obligațiilor care le revin în procesul de recrutare și angajare a lucrătorilor străini.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate aspecte referitoare la platforma electronică workinginromania.gov.ro, precum și drepturile și obligațiile angajatorilor și ale cetățenilor străini care desfășoară activități lucrative în România.
Un accent deosebit a fost pus pe importanța cunoașterii de către angajatori a întregului parcurs al cetățeanului străin, atât înainte de sosirea acestuia în România, cât și după inițierea raportului de muncă. Înțelegerea etapelor și a cerințelor legale aplicabile contribuie la prevenirea situațiilor de neconformitate și la desfășurarea activității în condiții de legalitate.
Întâlnirea s-a desfășurat într-un cadru deschis și constructiv, participanții având posibilitatea de a adresa întrebări, de a solicita clarificări și de a prezenta problemele întâmpinate în activitatea curentă. Dialogul a permis abordarea unor situații concrete cu care se confruntă angajatorii și evidențierea importanței colaborării dintre instituțiile cu atribuții în domeniu și mediul economic.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani și Biroul pentru Imigrări al Județului Botoșani își reafirmă disponibilitatea de a sprijini angajatorii prin informare, îndrumare și clarificarea aspectelor care țin de competența fiecărei instituții, ori de câte ori este necesar, în vederea respectării cadrului legal aplicabil și a prevenirii situațiilor de muncă nedeclarată sau a altor forme de încălcare a legislației.
Prin astfel de acțiuni, cele două instituții urmăresc consolidarea dialogului cu angajatorii, creșterea gradului de informare și promovarea unei abordări responsabile în ceea ce privește încadrarea în muncă a cetățenilor străini.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.