Daniel Zamfir, deputat PNL și inițiator al Legii dării în plată, îi solicită, într-o scrisoare deschisă, premierului Dacian Cioloș să oprească "minciuna, intoxic…
Un jaf demn de scenarii de film a avut loc, în noaptea de luni spre marţi, la marginea municipiului Botoşani. Angajatul unui bar ce se întorcea cu încasările pe …
Agenţia pentru Protecţia Mediului sărbătoreşte, marţi 22 martie 2016, Ziua Mondială a Apei printr-o serie de acţiuni de informare a populaţiei cu privire la rolul esenţial al apei…
Întreprinzătorii mici şi mijlocii sunt încurajaţi să-şi deschidă afaceri la sate. Cu bani europeni, dar şi cu programe autohtone, ca de exemplu, Primul Utilaj Agricol.…
Vedeta Barcelonei, Lionel Messi, a rănit serios o tânără care asista din tribune la meciul echipei sale contra formaţiei Villarreal.Un şut al lui Messi a făcut ravagii, &ici…
Traian Băsescu a declarat că deşi respectă femeile, o vrea pe Lia Olguţa Vasilescu bătută. După un râs copios, fostul preşedinte a precizat că în alegeri.Declaraţia ha…
Unul dintre cele mai ieftine tratamente împotriva pielii întărite de pe picioare este uşor de preparat şi te scapă de această problemă în numai o zi. Tot ce treb…
Frumoasa Elena Marin, asistenta lui Mihai Morar la emisiunea "Răi, da buni", de la Antena Stars, a ajuns de urgenţă la spital.Elena Marin a trecut prin momente grele în aces…
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni după-amiază o informare meteorologică de răcire a vremii, precipitații, în general moderate cantitativ, ninsori consisten…
Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani a anunțat astăzi, 21 martie 2016, pe rețeaua socială Facebook faptul că spectacolul cu Viorica și Ioniță de la …
Elevii unei clase de la Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani au ieșit în stradă De Ziua Internațională a Poeziei, clasa a III-a C a invitat trecătorii la o pauză de lecturăLa o școală din oraș, să vezi situ…
Gheorghe Boeru, președintele ROMAIR Consulting, companie 100% românească cu experiență în geodezie, face primii pași spre demararea unui amplu proiect cadastru: „Servicii de înregistrar…
Uvertura Mall, singura destinație cosmopolită de shopping din Botoșani, aniversează 3 ani de la deschidere și se pare că rămâne în preferințele botoșănenilor, care de la an la an, trec pragul mall-…
Dar, în cazul în care sunt semnalate pagube, în special asupra culturilor agricole şi animalelor domestice, sau se semnalează un pericol pentru sănătatea şi securitatea populaţiei, autoritate…
S.N.F.P solicită ca salarizarea funcționarilor publici din România, din cadrul instituțiilor publice de control (finanțe publice, inspecția muncii, protecția consumatorilor, garda de mediu, etc), câ…
Neglijenţa a provocat pagube de peste 20.000 de lei, în ultimele două zile. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse în urma a cinci incendii, produse în zilele de 19 şi 20 martie,…
Fermierii care cresc animale din rase pure vor primi, începând cu acest an, subvenţii suplimentare de până la 200 de euro, pentru fiecare exemplar. Este vorba despre rasele locale aflate &ici…
Centrul Europe Direct Botoșani, împreună cu Partenerii evenimentului, Școala Gimnazială Nr. 6 „Grigore Antipa", Botoșani și Școala gimnazială nr. 12 Botoșani, reprezentate prin doamnele profesoare …
Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu a murit, marţi seară, la 56 de ani. El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, la S…
Un centru social deschis pe banii UE, în urmă cu doi ani, în comuna botoşăneană Vorona, adună, în fiecare zi, zeci de suflete de copii. Sunt pruncii ai căror părinţi au luat calea străinătăţi…
O cameristă care lucrează la Hotel Moldova a făcut o descoperire macabră, duminică dimineață, în una din camerele unde trebuia să facă curățenie.Femeia a găsit un bărbat spânzurat. Aceasta a anunța…
O româncă și-a pierdut viața în cumplitul accident de autobuz de duminică, din Spania. Studenta in varsta de 24 de ani din Iasi era intre cei 44 de raniti si a decedat in urma ranilor suferite. Inf…
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate, precum şi existenţa conflictului de interese de natură administrativă sau penală în cazul a 24 de aleşi locali di…
Licitaţiile pentru valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică vor putea fi organizate şi în sistem electronic sau public mixt, în afară de metoda publică cu strigare sau …
Apar mai frecvent după 40 de ani și sunt datorate atât înaintării în vârstă, cât și surplusului de greutate, efortului fizic intens sau variațiilor de temperatură. Și, desigur, tr…
Andreea Marin lansează la TVR 1, din 27 martie, emisiunea Preţuieşte viaţa!, un program dedicat celor care vor să trăiască demn şi frumos la orice vârstă.Emisiunea va putea fi urmărită la TVR 1 duminica,…
Potrivit presei din Italia, victima se numeşte Roxana Alina Râpă şi este din oraşul Galaţi. Ea se afla în Peninsulă din mai 2015, după ce înainte avusese un atelier de coafură în Rom&ac…