Proiectele Codului fiscal și Codului de procedură fiscală au fost aprobate în ședința de guvern de miercuri.Principalele decizii de politică fiscală vizează reducerea TVA, scădere…
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a fost schimbat din funcție, miercuri, printr-o hotărâre de Guvern privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în cond…
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să sprijine fermierii români în competiţia dură şi „nu foarte corectă" cu cei din alte ţări, astfel î…
Mărul este fructul cel mai consumat de pe glob şi este oricând disponibil, indiferent de anotimp, atât în supermarketuri, cât şi în pieţe, în culori şi arome variate. Acest fruct …
Cu toate că procesul în care Corneliu Vadim Tudor şi Marian Nistor îi acuza de plagiat pe Adi de la Vâlcea, Gabi de la Oradea şi Jean de la Craiova s-a încheiat, maneliştii nu-și …
Mihai Ţurcanu a preluat, azi, mandatul de membru al Parlamentului European. Anunţul oficial a fost făcut de preşedintele forului europarlamentar, Martin Schulz, în plenul reunit l…
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 16-20 martie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 2.297.900 de lei, adică 522.250 de euro.Au…
Senatul a votat în unanimitate (89 de voturi pentru), inițiativa legislativă a grupului de senatori PSD privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din înv…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, în colaborare cu lucrători vamali au descoperit, ascunse şi nedeclarate, 8.680 ţigarete, ascunse în in…
Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi organizează BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ, în cadrul proiectului „Centre de Consiliere, Mediere şi Formare Profesională – CCMFP” – POSDRU/ 127/ 5.…
Botoşani Shopping Center şi Asociatia Culturala ARLECHIN a organizat în perioada 20 - 22 martie 2015, cea de a IX-a ediţie a Festivalului Judeţean “Gala Vedetelor de Mărţişor”.Evenimentul sa desfăşurat sub for…
Un tânăr de 29 ani, din comuna Copălău, judeţul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282B, în localitatea Flămânzi.Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de …
Polițiștii au identificat în trafic, marți 24 martie 2015, în jurul orei 14.30, a fost pe raza comunei Hilişeu Horia, un autoturism înmatriculat în Italia, aflat într-o poziţie care obstrucţiona circulaţia.În …
Comitetul de inițiativă a constituirii Filialei teritoriale Botoșani invită toți psihologii care domiciliază pe raza acestui județ să participe la adunarea generală ce va avea loc în data de 15.04.2015 ora 17:…
Bunavestire sau, popular, Blagoveştenia (25 MARTIE), ziua în care Fecioara Maria a primit vestea că-l va naşte pe Hristos de la Arhanghelul Gavriil, este sărbătorită în postul Paştelui, fiind prima în care Bis…
O femeie din Buzău are de plătit statului aproape o mie de lei, deşi apare în evidenţele ANAF că are un venit de numai un leu! Cu toate că femeia susţine că a fost casnică toată viaţa, venitul pe care l-ar ave…
Laptele este unul dinte cele mai hrănitoare alimente, cu un conţinut consistent de proteine, micronutrienţi, calciu şi carbohidraţi. Totuşi, lipsa unui consum constant de lapte duce la producţia redusă sau scă…
Trupa Voltaj, reprezentanta României, va intra pe poziţia a 15-a în prima semifinală a Eurovision Song Contest, care va avea loc la Viena, în 19 mai. Primul care va intra în concurs va fi reprezentantul Republ…
De acum, locuitorii din orasul Botosani beneficiaza de acoperire extinsa in reteaua Vodafone, pentru serviciile 4G. In mediul rural, botosanenii beneficiaza de acoperire extinsa pentru serviciile 2G si 3G.Acop…
Prefectul județului Botoșani, Costică Macaleți, a solicitat de la instanță sentința definitivă în ceea ce privește procesul fostului președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, după care o va trimite a…
Fundația Star o Hope Romania în cadrul săptămânii dedicate Sindromului Down a marcat ziua de 21 Martie - declarată Ziua Mondială a Sindromului Down in cele 5 localități unde au implementat proiecte pentru copi…
Poliţiştii din comuna Blândești au fost sesizați ieri, 23 martie a.c, printr-un apel de urgenţă cu privire la faptul că trei persoane necunoscute au sustras o sumă de bani din locuința unei femei.În urma cerce…
Educați în spirit ecologic, copiii sunt cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea în bine. De aceea, peste 220 de scoli din România și peste 370 de profesori au ales ca în acest an s…
Senatul a adoptat cu 85 voturi pentru, 41 voturi împotriva şi nicio abţinere un proiect de lege care va reglementa şi taxa jocurile de noroc online.Acest domeniu de activitate funcţionează în România de peste …
Plenul Senatului a completat luni Regulamentul acestui for legislativ în sensul că un senator poate fi înlocuit de un coleg la lucrările din comisii dacă are acordul liderului de grup parlamentar.Articolul 60 …
Furnizorul britanic de servicii IT Endava are disponibile peste 60 de joburi pentru dezvoltare software în Cluj-Napoca, pe tehnologii precum Java, .NET, Siebel, Sharepoint, dar şi pentru testare software şi se…