Festivalul Internațional al Cântecului, al Jocului și al Portului Popular „Vasile Andriescu”, ediția a XVII-a, a ajuns la final!

Festivalul Internațional al Cântecului, al Jocului și al Portului Popular „Vasile Andriescu”, ediția a XVII-a, a ajuns la final!

Renumitul festival organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, o dată la doi ani, cinstește memoria celui mai cunoscut și reprezentativ coregraf al județului Botoșani. Vasile Andriescu a fost o personalitate culturală cu o activitate de peste 30 de ani la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. Cetățean de onoare al comunei Dimăcheni, a lăsat în urmă culegerea „Jocuri populare din județul Botoșani”, apărută în anul 1980, un reper extrem de valoros pentru cei interesați de jocul tradițional.

Un moment special al acestei ediții a fost reprezentat de lansarea cărții „Jocuri populare din județul Botoșani” ediția a II-a, revizuită și adăugită, dedicat regretatului coregraf Vasile Andriescu. Culegerea a fost realizată după îndelungi cercetări de teren a jocurilor populare din zona Botoșaniului în perioada în care a fost angajat al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. Publicarea unei ediții revizuite și adăugite a unei lucrări de asemenea anvergură devine, nu doar un instrument educațional excepțional pentru actuala și viitoarea generație de coregrafi și dansatori de dans popular, ci și un angajament pentru pastrarea patrimoniului cultural. Am avut alături de noi, pentru această lansare de carte, personalități importante, în primul rând, doamna Silvia Andriescu, soția regretatului Vasile Andriescu, care ne-a împărtășit cu lacrimi în ochi că soțul dumneaei a iubit cu desăvârșire jocul popular și că era un om modest, care nu voia laude, iar singura lui dorință a fost ca aceste culegeri pe care le-a realizat, să nu fie uitate într-o bibliotecă ci să ajute generațiile de dansatori și coregrafi ducând mai departe jocul nealterat de timp. De asemenea, am avut plăcerea de a avea alături și omul care a făcut posibilă cartografierea computerizată a dansurilor, Ștefan-Gheorghe Neagu, care și-a dedicat zile întregi pentru rescrierea notării grafice a mișcării, dar și pe ucenicul lui Vasile Andriescu, omul care a putut fi părtaș la maestria regretatului coregraf, Costinel Leonte, care și-a dedicat toată viața dansului popular din pasiune, fost coregraf la Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

Ediția a XVII-a a festivalului organizat în zilele de 5 și 6 iulie 2025 pe Pietonalul Unirii din Botoșani, a reunit peste 600 de participanți din Botoșani, dar și din diferite zone ale țării: Maramureș, Olt, Suceava, Piatra Neamț, Tulcea, Iași și Republica Moldova. Timp de două zile, botoșănenii au avut ocazia de a se delecta cu diversitatea momentelor artistice pregătite de cele 20 de ansambluri prezente la această manifestare. 

Invitații de anul acesta au fost: 

SÂMBĂTĂ, 05.07.2025:
1. Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava; 
2. Ansamblul Folcloric „Mărgineanca” Botoșani; 
3. Ansamblul de Dansuri Populare „Mărunțica”  Republica Moldova - Drochia, Chetrosu; 
4. Ansamblul Folcloric „Stejărelul - Vlăstarele lui Enescu” Botoșani - Dumeni, George Enescu;
5. Ansamblul Folcloric „Junii Suharăului” Botoșani - Suharău; 
6. Ansamblul Folcloric „Datina Străbună” Botoșani; 
7. Grupul „Coconii din Breb” Maramureș; 
8. Ansamblul Folcloric „Ciobănașul” Botoșani - Copălău; 
9. Ansamblul Folcloric „Flori de Busuioc” Botoșani - Trușești; 
10. Ansamblul Folcloric „Codrulețul” Botoșani - Vorona. 

DUMINICĂ, 06.07.2025
1. Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” Iași; 
2. Ansamblul Folcloric „Floricică de la munte” - Neamț; 
3. Grupul „Coconii din Breb” Maramureș; 
4. Ansamblul Folcloric „Dor Bucovinean” Botoșana - Suceava;
5. Ansamblul Folcloric „Flori de Corn” Botoșani - Corni;
6. Ansamblul Folcloric „Danubius” Tulcea; 
7. Ansamblul Folcloric „Plai Bucovinean” Doina Candrenilor;
8. Ansamblul Folcloric „Grâușorul” Hănești - Botoșani;
9. Ansamblul Folcloric „Balada Nouă” Botoșani;
10. Ansamblul Folcloric „Hora Florilor” Olt - Osica de Jos.

Ediția aceasta am avut onoarea de a avea alături două ansambluri profesioniste: Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” Iași și Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava, care ne-au demonstrat că orele petrecute în sălile de repetiții aduc roade bogate. Cu o activitate prodigioasă, tehnică impecabilă și o sincronizare perfectă a coregrafiilor pe muzica live, au reușit să creeze momente reper pentru toți participanții acestui eveniment.

Fiecare ansamblu participant a adus o parte din sufletul și tradițiile locului de proveniență. Un loc aparte în inima publicului l-au ocupat, ca de fiecare dată, micii călușari din Osica de Jos, Olt, care au impresionat prin dinamismul, complexitatea și încărcătura simbolică a jocului lor. Performanța lor plină de forță și precizie a fost o mărturie vie a bogăției obiceiurilor românești, păstrate cu sfințenie din generație în generație. 

Ediția a XVII-a a Festivalului Internațional al Cântecului, al Jocului și al Portului Popular „Vasile Andriescu” a confirmat încă o dată importanța acestor tipuri de manifestări, un eveniment dedicat celor pasionați cu adevărat de dansul popular autentic. Acest festival a fost, este și va rămâne o referință în domeniul jocului popular al culturii tradiționale.

Consultant artistic al compartimentului Tradiții Culturale și Educație Permanentă, Georgiana Ciotoi

Stirea anterioara

Botoșani: Instituțiile de urgență, mobilizate în contextul Codului Portocaliu de caniculă și instabilitate atmosferică

Stirea Urmatoare

Un bărbat care era la pescuit și-a pierdut viața după ce a intrat în apele râului Prut

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.