Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani

Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani

Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. A suferit nu mai puțin de patru accidente vasculare și a fost supusă unei operații de cord.

Actrița Marinela Chelaru suferise o operație pe inimă și 4 AVC-uri. De asemenea, Marinela Chelaru suferea și de diabet, boală pe care a dobândit-o în urma unui șoc, după moartea părinților ei.

Anunțul trist a fost făcut de o apropiată a actriței, care a transmis un mesaj emoționant în mediul online, potrivit Cancan. „Bubule, îmi pare rău! Îmi pare rău și sunt supărată pe mine tare! Tare supărată! Am zis că vin la tine, dar nu am știut să îmi fac timp, iar problemele și provocările au fost prezente. Bubule, atâta voiam… doar să te mai strâng în brațe o dată! Marinela Chelaru, te iubesc! Ai fost omul care mi-a fost alături și la mine și la greu! Bubule, mă doare inima atât de tare!”, se arată în mesajul transmis de apropiata Marinelei Chelaru, pe Facebook.

Marinela Chelaru a cucerit publicul prin naturalețea și umorul său inconfundabil. A jucat în numeroase producții de televiziune și filme de comedie, devenind un nume apreciat în lumea artistică românească. Dispariția ei lasă un gol imens în inimile colegilor de breaslă și ale fanilor care au crescut râzând la scenetele sale.

Stirea anterioara

Bărbat din Curtesti reținut în acestă dimineață de polițiști

Stirea Urmatoare

Acțiuni de informare și educare preventivă: mai pregătiți în fața dezastrelor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din Monden