Infractional
Tânăr reținut pentru 24 de …

Tânăr reținut pentru 24 de ore pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniș…

La data de 6 septembrie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, 31 de ani, din munici…
Infractional
Acțiune la Dorohoi și Darabani: …

Acțiune la Dorohoi și Darabani: Polițiștii au reținut 6 permise de conducere

La data de 6 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr.6 Pomârla și nr. 5 M…
Local
Măsuri de prevenire a situațiilor …

Măsuri de prevenire a situațiilor de urgență pe timpul „Serbărilor Pădurii” și …

Mâine, la Vorona se desfășoară, Festivalul Folcloric Internațional „Serbările Pădurii” și hramul Mănăstirii Vorona, la care sunt așteptate să participe foarte mu…
Infractional
Depistat beat la volan după …

Depistat beat la volan după ce a fost oprit pentru că circula pe un drum cu acc…

La data de 7 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 23 a…
Local
„Siguranța voastră este prioritatea noastră” …

„Siguranța voastră este prioritatea noastră” - mesajul jandarmilor către elevii…

„Siguranța voastră este prioritatea noastră” a fost mesajul pe care jandarmii botoșăneni l-au transmis astăzi elevilor care peste două zile vor începe noul an șc…
Local
Pompierii botoșăneni au intervenit la …

Pompierii botoșăneni au intervenit la 24 de urgențe în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii botoșăneni au fost solicitați să gestioneze 24 de situații de urgență, dintre care patru au fost incendii. Flăcările au izbucnit în…
Local
Siguranța în școli: prevenirea situațiilor …

Siguranța în școli: prevenirea situațiilor de urgență în unitățile de învățământ

Siguranța copiilor este prioritară, iar odată cu începerea noului an școlar, pe timpul cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii trebuie să acorde o aten…
Local
Mașină distrusă în urma unui …

Mașină distrusă în urma unui accident pe o stradă din Botoșani

Un accident rutier a avut loc, duminică, 7 septembrie 2025, pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoșani. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.  La …
Economic
Sprijin financiar între 50.000 și …

Sprijin financiar între 50.000 și 200.000 de euro pentru români! Schema de ajut…

Începând cu finalul acestui an, AFIR anunță lansarea mai multor programe de finanțare pentru fermieri. Prin aceste măsuri, exploatațiile agricole mici și tinerii fermi…
Sanatate
Cât de periculoase sunt trigliceridele …

Cât de periculoase sunt trigliceridele în exces

Trigliceridele sunt un anumit tip de substante grase din sange, asa-numitele lipide. Ele au rolul de a elibera, intre mese, energia necesara organismului, pentru a functiona cores…
Infractional
Zeci de amenzi în valoare …

Zeci de amenzi în valoare de peste 20.000 de lei aplicate de polițiștii dorohoi…

La data de 5 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr.6 Pomârla și nr. 5 Mihăileni au organizat o acțiun…
Infractional
Bărbat condamnat pentru furt reținut …

Bărbat condamnat pentru furt reținut de polițiști

La data de 5 septembrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în baza unor informații de interes operativ, au identificat un bărb…
Cultura
Zilele Săvinenilor, o sărbătoare dedicată …

Zilele Săvinenilor, o sărbătoare dedicată comunității, tradițiilor și bucuriei …

Săvinenii și toți oamenii de bună cuviință sunt invitați pe 12–13 septembrie 2025 la Zilele Săvinenilor, o sărbătoare dedicată comunității, tradițiilor și bucuriei de a fi împreună. Într-u…
National
Proprietarii de mașini vor primi …

Proprietarii de mașini vor primi amenda direct acasă. Bolojan vrea reguli noi p…

Premierul Ilie Bolojan susține introducerea unor legi mai stricte pentru șoferii care încalcă regulile de circulație și automatizarea procesului de aplicare a amenzilor. Șeful Executivului a spus ce măsu…
Sanatate
Rețeta naturistă care previne osteoporoza …

Rețeta naturistă care previne osteoporoza și fragilitatea osoasă

Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni par să se recupereze mai ușor după o căzătură, în timp ce alții suferă fracturi grave? Răspunsul stă adesea în sănătatea oaselor. Fragilitatea osoasă…
Economic
AJPIS Botoșani anunță virarea în …

AJPIS Botoșani anunță virarea în conturi a alocațiilor și indemnizațiilor pentr…

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat, astăzi, 5 septembrie 2025, plățile pentru beneficiarii alocațiilor de stat pentru copii, indemnizațiilor pentru creșterea copiil…
Politic
Senatorul Doina Federovici cere investiții …

Senatorul Doina Federovici cere investiții în infrastructura rutieră a Moldovei…

Județul Botoșani și Moldova joacă un rol esențial în consolidarea securității europene în contextul războiului din Ucraina. Programul SAFE (Security Action for Europe) oferă României oportuni…
Local
Jandarmii botoșăneni vor asigura ordinea …

Jandarmii botoșăneni vor asigura ordinea și siguranța publică la evenimentele d…

În perioada 07 - 09 septembrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cultural-artistice și religioase prilejuite  de sărbătorirea Nașt…
Local
ANM a emis atenționare de …

ANM a emis atenționare de caniculă pentru județul Botoșani

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis o atenționare de caniculă pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, între orele 12:00 - 21:00. În acest interval, temperaturi…
Infractional
Persoană dispărută! Poliția caută un …

Persoană dispărută! Poliția caută un botoșănean care a plecat în Germania și nu…

Dacă aţi văzut această persoană sau cunoaşteţi date despre ea, anunţaţi de urgenţă cea mai apropiată unitate de poliţie sau apelaţi numărul gratuit 112! Nume: TARABAS LIVIU Născut în: Vlădeni, jud. B…
Infractional
Doi botoșăneni condamnați la trei …

Doi botoșăneni condamnați la trei ani de închisoare pentru trafic de persoane

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au rolul de a localiza persoanele pe numele cărora instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, prin folosire…
Infractional
Bărbat reținut pentru viol, violență …

Bărbat reținut pentru viol, violență în familie și coruperea sexuală a minorilor

La data de 4 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 44 ani, din comuna Sulița, cercetat sub a…
Infractional
Dorohoian depistat la volan deși …

Dorohoian depistat la volan deși era în stare de ebrietate și avea permisul sus…

La data de 4 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 55 ani, din aceeași localitate, c…
Infractional
Femeie de 42 ani din …

Femeie de 42 ani din Botoșani arestată la domiciliu pentru furt

La data de 04 septembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor de poliție și a dispus luarea măsurii privative de libertate a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile…
Infractional
Permis românesc fals achiziționat din …

Permis românesc fals achiziționat din Marea Britanie descoperit la Punctul de T…

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit un permis de conducere fals pe care un cetățean român îl procurase plătind suma de 350 de lire. &I…
Local
Conducere nouă la Fundația Județeană …

Conducere nouă la Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani

Botoșani, 01 septembrie 2025 – Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani (FJTB) și-a consolidat echipa de conducere printr-o formulă ce îmbină continuitatea și experiența. Cristina Carciuc răm&aci…