Activitate informativ-preventivă desfășurată de polițiștii din Dorohoi

Activitate informativ-preventivă desfășurată de polițiștii din Dorohoi

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi i-au vizitat, ieri, 21 octombrie, pe elevii Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi. Aceștia le-au prezentat atât regulile de circulație și importanța respectării acestora, cât și reguli pentru siguranța personală, pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere nedorite.

Într-o modalitate interactivă elevii s-au familiarizat cu regulile, semnele de circulație și cu semnalele polițișilor rutieri, precum și obligațiile pe care le au în momentul în care sunt participanți la trafic, indiferent de modalitatea în care o fac.

De asemenea, au discutat despre evitarea situațiilor periculoase și gestionarea relațiilor cu ceilalți copii într-un mod bazat pe respect și toleranță.

În același context, polițiștii le-au prezentat elevilor tehnica și mijloacele de intervenție din dotare, precum și autospecialele de poliție.

Stirea anterioara

Zilele Medicale Botoșănene 2026 – Medicina botoșăneană, într-un dialog al excelenței, colaborării și progresului

Stirea Urmatoare

Un bărbat din Pomârla, a fost scos din casă de Poliție, după ce și-a bătut soția. Dosar penal pentru violență în familie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.