Antonia trebuie să respecte reguli stricte, din punct de vedere religios. Artista face parte dintr-o religie, care a cunoscut una dintre cele mai mari creșteri din Statele Unite a…
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt, acces ilegal la un …
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier, marți 18 aprilie, au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 291 C, din comuna Șendriceni, un auto…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis marți 18 aprilie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din comuna …
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier au observat miercuri 19 aprilie, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism, al cărui conducăt…
Sunt veşti importante pentru pensionari. Se apropie data-limită până la care românii îşi mai pot cumpăra vechime în muncă necesară pentru pensie.
Termen…
Sindromul intestinului iritabil este caracterizat printr-o combinatie de simptome gastrointestinale, în absenta oricarei leziuni organice. Reprezinta o cauza frecventa de ad…
Dana Nălbaru (46 de ani), soția actorului Dragoș Bucur de la „Visuri la cheie" și fosta solistă a trupei Hi-Q, a fost invitata din această săptămână a podcast-ulu…
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani, în colaborare cu cei ai Serviciului Rutier Iași și Serviciului Rutier Suceava au organizat luni 17 aprilie, o acțiune pent…
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt, acces illegal la un sistem informatic și efectuar…
În noaptea de 17 spre 18 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii și linișt…
În urma unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră botoşaneni au întocmit dosare penale pe numele a nouă bărbaţi, care au fost depista…
Hidrologii au anunțat că, în continuare, există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia. Aceștia au decis prelungirea Codului Galben de inundații până joi, la ora 12:00.
Feno…
Site-ul Ministerului Dezvoltării a fost spart de hackeri luni, 17 aprilie. Pagina de internet nu poate fi accesată de câteva ore. Mesajul transmis de atacatori este unul împotriva corupției din țar…
În România, alcoolul reprezintă cea mai frecventă cauză a bolii hepatice cronice. Am discutat despre pericolul consumului excesiv de alcool cu de toxicologul Radu Țincu.
Bolile hepatice cauzate …
Cântărețul de manele Jador a ajuns la spital în prima zi de Paște. Acestuia i s-au făcut mai multe perfuzii.
Jador și-a petrecut prima zi de Paște în spital. Cântărețul de manele s-a…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului. Potrivit meteorologilor, informarea este valabilă în intervalul 17 aprilie,…
Marian Godină nu mai este polițist! După aproape 20 de ani de profesie, fostul concurent Survivor a anunțat că a demisionat din Poliția Română.
Marian…
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ibănești au depistat, pe drumul public, din comuna Șendriceni, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate, care se afla sub influența…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au depistat la data de 16 aprilie 2023, un autoturism care staționa pe marginea drumului județean DJ 291, în comuna Leorda.
Î…
La data 16 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale și pentru supravegherea traficului rutier.&nbs…
Slovacia devine al doilea stat din Uniunea Europeană după Polonia care interzice cerealele din Ucraina din cauză că a găsit pesticide. Aceștia spun că vor informa atât România cât și Bulgaria…
Un motiv pentru care urzica este atat de benefica sanatatii tale este acela ca aceasta este ticsita cu nutrienti valorosi. Urzicile absorb din pamant substantele nutritive si le depoziteaza, acestea fiind vita…
Iată ce a făcut soția lui Andi Moisescu de Sfintele Paști. Vedeta a spus că nu are nevoie nici de drob, nici de vin, spre deosebire de alții.
Olivia Steer este raw-vegană. Ce a mâncat vedeta de Sfinte…
Hristos a înviat! Creștinii ortodocși sărbătoresc Învierea Domnului. Oamenii au primit Lumina Învierii lui Iisus Hristos, adusă de la Ierusalim, în bisericile din toată țara. Este cea m…
Potrivit noilor reglementări aduse Codului Rutier, permisul de conducere ar putea fi retras de Poliția Rutieră pentru cel puțin 12 ore în cazul celor care nu respectă legea.
Este vorba de cazurile &ic…