Doi botoșăneni reținuți pentru încălcare ordinului de protecție
Executanți de lucrări la partea carosabilă, sancționați de polițiști
La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației rutiere de către executanți de lucrări la drumul public, ce implică restricții de circulație.
Acțiunea a fost desfășurată pe principalele artere rutiere, din municipiul Botoșani, unde au fost avizate restricții de circulație, de către polițiști rutieri.
În cadrul activităților au fost verificate 14 lucrări avizate din municipiul Botoșani, iar în șapte dintre cazuri au fost constatate deficiențe, fiind aplicate sancțiuni în valoare totală de 22.000 de lei, pentru încălcarea normelor legale privind modul de semnalizare a lucrărilor ce implică restricții de circulație, respectiv cinci privind semnalizarea rutieră, trei privind refacerea părții carosabile și două lucrări efectuate fără aviz.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.