PSD își menține poziția în privința proiectului privind organizarea referendumului local pentru consultarea populației cu privire la desființarea sau nu a județului Botoșani, sc…
Candidații USL vor câștiga Consiliul Județean și Primăria Botoșani la alegerile locale de anul viitor, a anunțat, vineri, liderul social-democraților botoșăneni Gheorghe Marcu. …
În situaţia în care se vor înregistra temperaturi de peste 37° C sau depăşiri ale pragului valoric al indicelui de confort termic, angajatorii vor respecta prevederile Ordonanţei …
Sâmbătă, 25 iunie 2011, ora 17.00 şi duminică, 26 iunie 2011, orele 12.00, se va desfăşura cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Naţional de muzică populară « Mugurelul ».Organiz…
În urma activităţilor operative şi de investigare efectuate de poliţiştii din cadrul BOPMR – IPJ Botoşani şi cei ai Postului de Politie Băluşeni, Judecătoria Botoşani a autorizat …
Ieri, 23 iunie, între orele 08.00 – 12.00, poliţiştii au organizat şi desfăşurat o razie în zona Pieţei Centrale din municipiul Botoşani şi zone din mediul rural în referire la ca…
Un prim pas spre eliminarea locurilor cu taxă la universităţile de stat. O iniţiativă legislativă a deputatului PDL Cătălin Croitoru a trecut tacit de Camera Deputaţilor. Ter…
Proiectul referitor la reîmpărţirea României va fi abandonat în cazul în care UDMR va refuza varianta de opt regiuni plus Harghita şi Covasna drept judeţe separate. Declaraţia a f…
Senatorii au adoptat proiectul legislativ de modificare a Codului Penal iniţiat de mai mulţi deputaţi PDL, care prevede introducerea imprescriptibilităţii infracţiunilor de omor.Î…
Principalele centrale sindicale din Grecia au lansat un apel pentru organizarea unei greve generale pe 28 şi 29 iunie, în timpul votului Parlamentului privind noul plan de austeri…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, un Cod galben de precipitaţii pentru întreaga ţară. Potrivit avertizării, în intervalul 24 iunie, ora 12.00 – 25 iunie, ora 18.00, vremea va deveni in…
Conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi a dispus schimbarea din funcţie, începând din această săptămână, a directorului Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) din Botoşani, Vasile Gherase, după mai…
Doctorul Gabriel Oprişanu critică noua modalitate de finanţare stabilită de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care lasă medicii din Botoşani fără bani. Comasarea spitalelor a dus la subfinanţarea unităţ…
Încă un proiect cu fonduri europene, aflat în derulare la nivelul municipiului Botoşani, riscă să primească finanţare cu întârziere, din cauza deciziei Comisiei Europene de a sista plăţile, pe o perioadă de …
Compania de stat Socar din Azerbaidjan a platit 2 milioane de dolari pentru achizitia a 15 statii de distributie de la societatea romaneasca Romtranspetrol din Botosani si intentioneaza sa mai investeasca al…
Începând cu 15 iulie directorii de spitale vor fi evaluați de către consiliile de administraţie ale unităţilor spitaliceşti, la şase luni de activitate. Evaluarea acestora va începe în luna iulie, iar în c…
Repartiţiile pentru cele 96 de locuinţe ANL din Cişmea au fost semnate de primarul Cătălin Flutur. Beneficiarii vor trebui să se prezinte zilele acestea pentru a prelua repartiţiile de la Locativa şi pentru …
Inginer de profesie, George Iacobescu, a ajuns să fie cel mai bine plătit român din lume după ce a fost numit preşedinte al dezvoltatorului imobiliar britanic Canary Wharf. Iacobescu deţine, neoficial, titlu…
Orice cunoscător al mediului online ar trebui să fie de acord cu ideea că Facebook, deși este un concept revoluționar, este o rețea de socializare ca oricare alta.Poate că nu se va întâmpla la anul, poate nici…
Ovidiu Portariuc, vicepreşedintele PSD Botoşani, a trimis astăzi o scrisoare tuturor europarlamentarilor români de la Bruxelles în care susţine Declaraţia Comună pentru reformarea Politicii Agricole Comunitare…
Ieri, 22 iunie, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de G.VALI FLAVIUS de 22 ani din sat Şoldăneşti, comuna Blîndeşti, judeţul Botoşani, persoană cercetată sub …
Noul judeţ Moldova de Nord, care include Botoşaniul, Iaşiul, Vasluiul, Suceava, Neamţul şi Bacăul, va fi cel mai slab dezvoltat economic din ţară. „Fin.ro” a incercat sa faca o radiografie a businessului…
În perioada 01 martie – 31 octombrie 2011, Grupul Şcolar Industrial “Elie Radu”, Botoşani derulează proiectul Împreună spre succes!, realizat cu sprijinul Fundaţiei Centrul Educaţia 2000+, în cadrul proiectulu…
Polițiștii au identificat în trafic, în noaptea de 22/23.06.2011, în jurul orei 02.50, pe strada Uzinei din municipiul Botoşani, B. BOGDAN de 29 ani, din municipiu, în timp ce conducea autoturismul marca Audi.…
Asociaţia ADOR organizează, sâmbără, în parcul Mihai Eminescu, Târgul de Adopţii, ocazie pentru botoşănenii care iubesc animalele să salveze un căţel sau o pisică oferindu-i adăpost. Manifestarea va cuprinde…
Trusa pentru înmormântare este ultima găselniţă în materie de vânzări cu profil religios, gândită şi pusă în practică de prelaţii de la Eparhia Romanului şi Bacăului. Este vorba despre o cutie de carton c…