Protest în faţa Primăriei din Dorohoi - VIDEO

Protest în faţa Primăriei din Dorohoi - VIDEO

Dis de dimineaţă, de la ora 8:00 peste 50 de persoane afectate de inundaţiile de anul trecut s-au adunat în faţa sediului Primăriei Municipiului Dorohoi pentru a-şi face cunoscute nemulţumirile faţă de măsurile pe care le-au luat autorităţile locale în rezolvarea problemelor cu care se confruntă ei.

Mai exact, sinistraţii s-au declarat nemulţumiţi de modul în care s-au împărţit materialele şi ajutoarele trimise de guvern şi de alţi sponsori. Conform lor, unii din semenii mai înstăriţi ai oraşului au tot primit ajutoare de tot felul, chiar dacă ei ar avea cu ce să se descurce singuri.

La faţa locului şi-a făcut apariţia şi edilul oraşului care a încercat să le explice oamenilor situaţia şi să îi facă să înţeleagă cum stau lucrurile. Protestatarii nervoşi s-au războit în faţa Primăriei cu edilul, ameninţănd autorităţile că în cazul în care cererilor lor nu vor fi ascultate, ei se vor adresa unui autorităţi superioare, respectiv prefectului judeţului Botoşani.

Liderul grupului de protestatari, P. Gheorghe  a declarat: „Sunt liderul celor 50 de oameni nemulţumiţi, de fapt au fost 70, dar unii au plecat. Noi, cei 50 prezenţi, aici vrem să trimitem prefectului, lista şi nemulţumirile noastre ca să vadă ce bătaie de joc este. Am o pensie mica de 400 ron pe caz de boală şi nu mi s-a dat nimic, de ce nu s-a dat şi mie ca la toată lumea?”

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.