Dorohoi : Prima şedinţă a asociaţiei pentru protecţia animalelor

Dorohoi : Prima şedinţă a asociaţiei pentru protecţia animalelor

Joi, 4 iulie la Casa Municipală de Cultură din Dorohoi începând cu ora 18:00 a avut loc prima şedinţă a noii asociaţii de protecţie a animalelor fără stăpân iniţiată prin eforturile doctorului veterinar Vlad Ivănescu.

În cadrul acestei şedinţe au fost invitaţi toţi dorohoienii iubitori de animale, întrucât iniţiatorii proiectului îşi doresc să pună cât mai curând bazele ONG-ului. S-au discutat obiectivele asociaţiei, acestea fiind: crearea unui adăpost care să poată caza şi în acelaşi timp asigura condiţii normale de zooigienă, microclimat, suprafaţă şi hrană, capturarea câinilor şi animalelor fără stăpân şi cazarea acestora în adăpost, implementarea unui mijloc de identificare şi înregistrare a animalelor fără stăpân, sterilizarea masculilor şi a femelelor pentru a ţine sub control numărul câinilor din oraş, implementarea şi mediatizarea unui program de adopţie, vaccinarea antirabică obigatorie a fiecărui animal şi atragerea de fonduri pentru dezvoltarea programului.

Toate aceste obiective asociaţia urmăreşte să le realizeze prin intermediul Primăriei Municipiului Dorohoi şi cu ajutorul unor sponsori pe care îi va contacta după ce va primi acceptul de funcţionare de la Ministerul Justistiei, Serviciul de Relaţii cu Publicul şi Evidenţă ONG.

În urma şedinţei, membrii asociaţiei au decis ca aceasta să se numească "Prieten pentru prieten" şi să folosească o siglă care să îi reprezinte. Ca preşedinte a fost nominalizat doctorul Ivăneascu, dar acesta a propus-o pe asistenta, Ciobanu Ionela. Propunere care a fost acceptată în unanimitate.

"Ca iubitori de animale trebuie să ne adunăm sub un anume statut, ca organizaţie neguvernamentală cu anumite obiective şi cu o anumită viziune", a declarat Vlad Ivănescu.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.