Miercuri, 20 de angajaţi au primit preavize de concediere. Alţi 40 vor pleca acasă până la sfârşitul lunii.Primii concediaţi sunt civilii angajaţi la Inspectoratul Judeţean al Pol…
Înscrierile pentru Bac-ul de toamnă se fac în perioada 11 şi 15 iulie. La această sesiune se pot prezenta corigenţii, dar şi elevii care nu au promovat examenul în sesiunile anter…
Tot mai mulţi adolescenţi cad victime consumului de plante etnobotanice, deşi statul a instituit condiţii dure pentru comercializarea acestor substanţe.O tânără de 18 ani, din Bot…
Cele 400 de creşe promise de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, fac parte din planul electoral gândit de liderii PDL. În programul pus la cale de Gheorghe Flutur şi Ioan Oltean a…
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind confiscarea extinsa a averii, document care va fi transmis Parlamentului spre aprobare.Documentul modifica actualul Cod Penal, astfel …
Aproximativ 3.000 de persoane au fost depistate că munceau fără forme legale de angajare, iar patronii care nu au semnat contracte de muncă cu angajaţii au primit amenzi în valoar…
11 angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie vor rămâne fără slujbe de luna viitoare. Cei mai slabi agenţi vor părăsi structurile MAI, anunţă şefii inspectoratului. S-a…
Universul are circa 13.7 miliarde de ani. Un obiect ceresc aflat la o distanţă uriaşă de Pământ va oferi informaţii despre cum era Universul nostru la doar 770 de milioane de ani …
Rezultatele unui sondaj citat de analiştii de la Admiral Markets indică o cotaţie a aurului între 3.000 şi 10.000 dolari pe uncie în următorii aniAurul a fost de departe cea mai p…
Instruirea şi pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a cetăţenilor s-a desfăşurat cu ocazia pregătirii specialiştilor compartimentelor de prevenire din serviciile voluntare…
Avem invatamant de slaba calitate? Trebuie restructurat sistemul educational din Romania? Sunt intrebari care se afla pe buzele tuturor in aceste zile, din cauza rezultatelor dezastruoase de la examenul de bac…
Decizia agentiei de evaluare Fitch de a imbunatati ratingul Romaniei va creste increderea investitorilor straini in economia romaneasca, sunt de parere economistii intervievati de Econtext. Mai mult, acesti ec…
Interviu dupa meci, Marius PopescuIn aceasta seara la ora 18:00 pe terenul de la Mecanex , antrenorul FC-ului, Marius Popescu a verificat jucatori adusi in probe. La sfarsitul testului tehnicianul a tinut sa-i…
Dacă în marile orașe serile de karaoke sunt o metodă consacrată de destindere a publicului tânăr, a venit și rândul Dorohoiului să aibă parte de această oportunitate. Prima seară este programată pentru data de…
După examenele susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a, urmează examenul profesorilor. Examenul de titularizare are loc pe 13 iulie 2011, iar subiectele vor fi elaborate de Ministerul Educaţiei, …
Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în cursul zilei de ieri, ascunse în portierele unei maşini, 16.300 ţigarete, care urmau a fi introduse în ţ…
Un bătrân în vâstă de 61 care circula cu monopedul s-a izbit de un copac în localitatea Dragalina, comuna Cristineşti. Bărbatul încă trăia când au venit cadrele medicale de pe Ambulanţă, dar din nefericire n…
Asistenta lui Dan Capatos va debuta mâine în propriul show TV, „Burlăciţa“, de la ora 20.20, pe postul Antena 1. Bianca Drăguşanu crede că este mai mult decât un simplu „obiect de decor“, motiv pentru care a ş…
Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. A suferit nu mai puțin de patru accid…
Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare din România organizează, miercuri, un miting de protest faţă de măsurile adoptate şi propuse de guvern, afirmând că acestea duc la distrugerea cerce…
→ Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic! → Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare! → Folosiţi c…
Investeşte în oameni!“Măsuri active integrate pentru şomerii din Regiunea Nord Est în vederea creşterii ratei de ocupare prin calificare în meseria de agent de pază şi ordine” POSDRU/99/5.1/G/75756 proiect cof…
Într-un top naţional al liceelor alcătuit în funcţie de rezultatele obţinute la bacalaureatul din acest an se află şi două licee din judeţul Botoşani. Pe locul I, la egalitate cu alte licee, este Seminaru…
Procurorii au pus la dispoziţie două linii telefonice pentru pensionarii care au dat mită ca dosarul să le intre în plată. Ei sunt asiguraţi că nu vor răspunde penal pentru dare de mită. Mai mult, toţi cei con…
Situaţie incertă pentru universităţile din ţară. Absolvenţii de liceu care au luat bacalaureatul sunt mai puţini decât locurile scoase la concurs pentru anul universitar 2011 - 2012. Pentru prima dată există …
Centrul Judeţean de Creaţie Botoşani continuă tradiţia Festivalului Cântecului, Jocului, Portului şi Meşteşugurilor, eveniment pe care îl organizează în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Primăria Botoşani. …
Mai mulţi părinţi, dar şi reprezentanţii unui ONG, au contestat prezenţa unui elev care s-a prezentat pentru a fi repartizat, marţi, pe locurile rezervate rromilor şi asta pentru că, au spus ei, acesta nu ar a…