Bătrân din Ibănești accidentat grav de un cetățean ucrainean

Bătrân din Ibănești accidentat grav de un cetățean ucrainean

La data de 21.12.2011, în jurul orei 16.25, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 81, în satul Ibănești, comuna Ibăneşti, judeţul Botoşani, P. MYKHAILO de 60 ani, cetățean ucrainean, a surprins şi accidentat pe P. Octav de 81 ani, din comuna Ibănesti.

Conducătorul auto a pierdut controlul asupra autoturismului, pe fondul neadaptării vitezei la un carosabil acoperit cu zăpadă, împrejurare în care a pătruns pe contrasens și a accidentat pietonul.

Victima a fost transportată la Spitalul municipiului Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Atât acestuia, cât și victimei le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-au întocmit acte procedurale față de P. MYKHAILO, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a propune soluție procedurală.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Panică într-un bloc din Botoșani după ce o oală cu mâncare a fost uitată pe foc

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.