Brett Day, din Norfolk, Marea Britanie, are, pe YouTube, un canal dedicat picturilor cu graffiti. Barbatul demonstreaza, in clipul de mai jos, ca orice suprafata se poate transfor…
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea u…
Programul Guvernului Cioloș nu include niciun obiectiv privind IMM-urile, turismul sau tineretul, iar acțiunile planificate ating doar aspecte tangențiale, însă nu strict le…
O maşină dintr-o localitate din Iaşi a fost făcută praf luni dimineaţa, după ce un copac s-a prăbuşit peste ea. Arborele a fost doborât la pământ din cauza vântu…
Mihai Selegean va fi noua propunere a premierului Dacian Cioloș pentru postul de ministru al Justiției, au declarat surse oficiale pentru AGERPRES.Selegean a fost director al Inst…
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a încheiat acordurile cadru pentru începerea lucrărilor de cadastru general în primele 63 de comu…
Doi dintre cei trei cetățeni care s-au prezentat la Poliţie sunt din Beiuș iar cel de-al treilea a depus bancnota la Oradea. În toate cazurile bancnotele falsificate au fost…
Mama lui Bogdan Istrate, unul din cei care au decedat in incendiul din Colectiv, a postat un mesaj emotionant pe Facebook in care-si plange fiul. Femeia spune ca Bogdan a fost un …
Asociația Fapte și Asociația culturală Nord anunță o premieră editorială: apariția primului volum tipărit din seria albumelor de fotografie Aproape.de.Lansat în 2014 cu spri…
Statul român a comis o gafă de proporții în cazul Loteriei Fiscale. Astfel, toate extragerile realizate până acum și, implicit, câștigurile sunt ilegale. A…
Partida dintre Unirea Ungureni şi PAS Pucioasa (din Liga a IV-a), meci contând pentru penultima etapă a turului, a fost întrerupt cu cinci minute înainte de expirarea timpului regulamentar de…
Oare ce poti face atunci cand esti racit? Au fost intrebati 10 experti, de la internisti la imunologi, iar raspunsurile lor au fost aproape identice.O hidratare buna este mai eficienta in revenirea dupa o race…
Daniela Crudu este ingrijorata, deoarece o persoana draga ei a fost internata de urgenta in spital si operata. Ciprian Azoitei, concurent in emisiunea Burlacita, a fost transportat de urgenta la spital. Tanaru…
Premierul desemnat Dacian Ciolos a decis sa o retraga pe Cristina Guseth din echipa guvernamentala cu care urmeaza sa mearga marti in Parlament sa ceara votul de investitura, cu toate ca aceasta obtinuse aviz …
Am luat act cu surprindere si profunda dezamagire de propunerea facuta de Primul-ministru desemnat, dl Dacian Ciolos pentru portofoliul Justitiei, in persoana dnei Cristina Guseth. Un absolvent de Politehnica,…
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) va scoate la concurs 247 de posturi vacante și 16 posturi temporar vacante, asta după intrarea în vigoare a legii nr. 27…
Sâmbătă, 14 noiembrie, a avut loc Gala Locală OAMENII TIMPULUI din Județul Botoșani. Evenimentul a avut loc la Muzeul Județean Botoșani.
Cu această ocazie, comunitatea locală a putut …
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani vine în sprijinul instituţiilor publice şi operatorilor economici cu ghiduri pentru organizarea şi desfăşurarea …
Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. A suferit nu mai puțin de patru accid…
La sfârşitul săptămânii trecute, în urma acţiunilor desfăşurate pe linia combaterii traficului ilicit cu ţigări, poliţiştii de frontieră au descoperit aproximativ 24.000 de ţigarete de contra…
Avocata Aura Simion a demisionat din Consiliul Local Botoșani, după ce în ultimele luni a absentat de la ședințele ordinare și extraordinare. Lipsa acesteia de la ședințe a fost criticată în repeta…
Două persoane rănite, două maşini distruse şi un şofer beat care a scăpat fără nicio rană! Acesta este bilanţul celor două accidente produse luni dimineaţă, la distanţă de 500 de metri unul de celălalt. Cei do…
Peste 550 de locuri de muncă vacante, sunt la dispoziţia şomerilor din judeţul Botoşani, în această săptămână. Posturi de consilieri, ingineri, paznici, muncitori necalificați, operatori confecțion…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare nowcasting cod galben de vânt puternic, valabilă pentru mai multe zone şi precipitaţii mixte la munte.
În intervalul orar 08:0…
Partidul Național Liberal Dorohoi a luat act de comunicatul plin de minciuni, impostură și cinism al vremelnicului viceprimar Lucian Topalagă și al consilierilor Ionel Săcălianu și Dan Molociniuc publicat pe s…
Polițiștii din Botoșani au marcat, duminică, Ziua Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere, printr-o depunere de coroane la monumentele funerare ridicate la intersecția dintre două drumuri județene în…
Tragedie pe E85 la ieșirea din Rm. Sărat spre județul Vrancea. Un autocamion cu două remorci încărcat cu cherestea s-a răsturnat peste microbuzul care transporta echipa de handbal masculin CSU Tîrg…