Incidentul a avut loc chiar în ziua alegerilor prezidențiale americane. Pe data de 8 noiembrie, la ora 10:15, in drum spre Universitatea de vest Timisoara, pe strada Plautiu…
Copiii au nevoie de miscare pentru a se dezvolta armonios inca din primii ani de viata. Multi parinti se intreaba insa care sunt sporturile benefice celor mici si ce sporturi sunt…
Una dintre cele mai îndrăgite artiste din România a mărturisit că reuşeşte să fenteze radarele poliţiei cu ajutorul unei „pile" din sistem.Invitată la emisiunea …
După ce au făcut o vizită unui prieten în Parcul Tineretului din municipiul Botoșani, doi băieți au sustras un radio-cd dintr-o mașină care le-a ieșit în cale.Nu le-a …
Senatorul PSD, Doina Federovici a declarat că dacă PSD va forma viitorul guvern va aplica majorările salariale votate de parlamentari pentru medici și profesori, chiar dacă PNL și…
Periodic, poliţiştii botoşăneni verifică modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestor…
La data de 10.11.2016, în jurul orei 19.00, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282, în localitatea Truşeşti, P. I. de 54 de ani, din comuna Truşeşti, judeţu…
La data de 10.11.2016, în jurul orei 10.30, a fost depistat în trafic, pe strada George Enescu din municipiul Dorohoi, P. D. de 36 de ani, din comuna Şendriceni, &icir…
Botosani Shopping Center si hipermarket-ul Carrefour isi recompenseaza clientii cu ocazia implinirii a 5 ani inediti de activitate cu torturi aniversare, evenimente atractive, tom…
Accidentul soldat cu trei victime a avut loc pe raza localitatii Sulita. Un fost primar al comunei Rauseni se afla la volanul unui autoturism Skoda Octavia. Barbatul a incercat sa…
Sarbatorile stramosesti sunt adevaratele noastre comori ce trebuie pastrate asa cum sunt, fara a le schimba cu importurile altor tari.Din dorinta de a veni cu cateva sfaturi utile in sprijinul tinerilor cu si …
Prefecţii şi subprefecţii ar putea să fie numiţi politic, iar primarii şi viceprimarii ar putea să devină şi ei demnitari, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Muni…
Roşiile nu trebuie consumate pe stomacul gol pentru că ele conţin o cantitate mare de acid tanic ce provoacă aciditate la stomac. În timp, acest lucru poate duce la ulcer gastric!În concepţia multo…
Un batran de 80 de ani statea pe canapea in casa alaturi de fiul sau de 45 de ani, un om cu educatie superioara. La un moment dat, o cioara s-a asezat la geam.Tatal si-a intrebat fiul: „Ce este asta?&rdq…
Candidații sociali democrați se vor afla pe prima poziție pe buletinul de vot pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, conform ordinii stabilite prin tragere la sorți de către Biroul Electoral Județean …
Limita maximă a ajutorului de urgenţă de la bugetul de stat acordat unei persoane singure sau unei familii, pe durata unui an calendaristic, va fi de 10.000 lei, în funcţie de situaţiile de necesitate sa…
Circa 180 de persoane îşi pierd viaţa anual, iar alte sute au de suferit în urma incendiilor produse în locuinţele din România;În ţările unde montarea detectoarelorde incendiu&ici…
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi confiscat aproximativ 19.000 ţigarete de contrabandă.
În această…
Două femei din județul Botoșani au ajuns la spital, miercuri seară, după ce au fost implicate într-un accident de circulație în comuna Adâncata din județul Suceava.
În timp ce conducea…
Consiliul Judeţean Botoşani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Primăria Oraşului Săveni, Casa Orăşenească de Cultură Săveni, organizează în perioada 10-13 …
Pompierii din Săveni şi Dorohoi au intervenit mai bine de patru ore pentru stingerea şi înlăturarea efectelor unui incendiu care a cuprins, în această dimineaţă, un depozit de furaje de pe raza com…
În data de 09.11.2016, in jurul orelor 10:45, salariata Ciocan Olga, in vârstă de 59 ani, angajată la S.C. URBAN SERV S.A. Botoşani în meseria de arhivar, s-a dezechilibrat şi a căzut in mome…
Cristian Serban, cel supranumit „Piticul Colorado”, a murit in urma cu doua zile, din cauza unei probleme la ficat.Magicianul Pitic Colorado era un personaj cunoscut in lumea circului, care a deven…
Sportivii legitimaţi la LPS Botoşani, au participat în perioada 4 – 5 noiembrie la Cupa României la lupte, fete şi băieţi, competiţie destinată juniorilor.
Şi la această competiţie luptători…
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani prezintă duminică, 13 octombrie 2016, de la orele 11:00 şi 12:30, spectacolul „Elefănţelul curios”. Vă aşteptăm să vizionaţi un …
În ciuda avertismentelor serioase venite dinspre Guvern, Banca Naţională a României şi numeroşi analişti economici, Camera Deputaţilor a dat votul final asupra majorării salariilor din sănătate şi …