La data de 18.06.2017, în jurul orei 21:10, T.M. de 35 de ani, din oraşul Darabani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ogoarelor din localitate, datorită nead…
La data de 17.06.2017, în jurul orei 08:10, H.I. de 34 de ani, din comuna Ungureni, judeţul Botoşani, a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturis…
Aeroportul Internaţional ”Ştefan cel Mare” Suceava şi Aeroportul din Timişoara sunt primele două aeroporturi certificate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română…
Prima acțiune desfășurată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani și Clubul Sportiv Bucovina Fishing Suceava, în cadrul campaniei de informare „PESCUIT RESPONSA…
La data de 16.06.2017, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat doi bărbaţi, unul de 26 de ani, din municipiul Botoşani şi al doilea de 30 de ani, din comun…
Dacă ai primit o amendă de circulație, dar consideri că nu ești vinovat, ai posibilitatea să ceri unei instanțe de judecată anularea amenzii. Libertatea îți spune cum poți c…
În plină vară şi în plin sezon estival, în România ninge din plin, crestele munţilor Bucegi fiind albe. Dacă ar fi să ne luăm după calendar, suntem trecuţi…
Consumul frecvent de banane nu ajută doar inima și creierul. Iată ce efecte benefice importante mai au acest fructe.
Bananele conțin vitamina B6, care ajută la dezvoltarea hemogl…
Un accident rutier, grav, a avut loc în această după-amiază pe Calea Națională, în imediata vecinătate a Serviciului Pubic Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor.
…
Sâmbătă, în jurul orei 22.10, în timp ce conducea cu viteză un autoturism înmatriculat în străinătate în afara localității Siret, pe DJ 209D, la intersecția cu DN 2, un t&ac…
Expoziția Cultura Cucuteni - de la simbolism la artă, organizată de Muzeul Județean Botoșani în parteneriat cu Accademia di Romania din Roma și Institutul Cultural Român, îşi doreşte să prezi…
Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Județul Botoșani anunță demararea Proiectului „FAȚA NEVĂZUTĂ A AUTISMULUI - Proiect de conștientizare și sensibilizare a comunității și îmbunătățirii met…
Ieri - (sâmbătă, 17 iunie) la intrarea în Parcul „Mihai Eminescu”, în prezența a peste 30 de participanți, a avut loc vernisajul în aer liber a expoziției de fotografie &bdq…
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru săpămâna 19-25 iunie, când vremea va fi instabilă și temperaturile vor oscila.
DuminicăVremea va fi în general instabilă …
Paşapoartele pentru Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta sunt deținute de numai 3 oameni din întreaga lume.
Cei trei oameni care dețin pașaportul sunt marele maestru, adjunctul marelui maestru şi can…
Unghiile ingrijite, lacuite sau acoperite cu oja sunt apreciate de cele mai multe persoane. Ele ne fac sa aratam ma bine si ne cresc increderea de sine. Totusi, si unghiile au nevoie de sanatate. Apoi, unghiil…
Șirul dezvăluirilor despre întâmplările halucinante petrecute în Thailanda, pe „Insula iubirii”, sunt continuate de către CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România. Dee Dee, una …
Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) s-au reunit azi într-o nouă şedinţă convocată de prefectul Dan Şlincu, după ce tot azi a fost identificat un viţel cu suspiciune de antrax.
…
Cu ocazia sfârșitului de an școlar deputatul PSD Tamara Ciofu a acordat premii de excelență care au constat în volume de cărți, diplome și recompense materiale celor mai buni elevi de la mai multe …
Festivalul-Concurs Internaţional de muzică populară „Mugurelul” Dorohoi, ediţia a a XIII-a, debutează astăzi, 17 iunie 2017 începând cu ora 17:00, pe scena din Parcul „Brazi&rdquo…
Sâmbătă, 17 iunie, orele 11:00, la intrarea în Parcul „Mihai Eminescu” dinspre Bulevard, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Copilărie în albastru-bleu european…
Un model Lotus Elise de aproape 50.000 de euro a fost distrus în urma unui impact cu o maşină Dacia Logan. În urma unei frânări bruşte, Dacia a aterizat pur şi simplu pe acoperişul bolidului,…
În timpul verii, când temperaturile cresc fără oprire, transpiraţia abundentă devine o problemă majoră pentru toată lumea.
Ştiai că un cartof poate absorbi mirosul urât de transpiraţie? &Ici…
Chiar dacă nu puțini au fost cei care au arătat-o cu degetul, după ce l-a divorțat pe Răzvan Simion de mama copiilor săi, Lidia Buble spune ce simte. Ea nu se consideră vinovată sub nici o formă de acuzele ce …