Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Tamara Ciofu, deputat PSD: „Avem nevoie de unități de învățământ preșcolar pentru copiii cu nevoi speciale în fiecare municipiu din România”

Tamara Ciofu, deputat PSD: „Avem nevoie de unități de învățământ preșcolar pentru copiii cu nevoi speciale în fiecare municipiu din România”

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : Politic

Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat astăzi că a propus colegilor din Parlament și autorităților centrale și locale să se implice, astfel încât în fiecare municipiu din țară să se susțină înființarea unei unități școlare de nivel preșcolar pentru pregătirea copiilor cu nevoi speciale de la nivelul fiecărui județ. În prezent, nu există astfel de grădinițe în fiecare oraș mare, ci doar centre sociale susținute de fundații private.

„Având în vedere că la nivel național sunt cel puțin 37.000 de copii cu dizabilități intelectuale și/sau psihice, dintre care cel puțin jumătate sunt înscriși în învățământul special, iar restul sunt școlarizați în învățământul de masă, în sistemul privat, acasă, ori nu sunt incluși în nicio formă de educație, consider că este obligația noastră ca împreună cu reprezentanții autorităților centrale și locale să identificăm cele mai bune soluții pentru realizarea de centre integrate în care aceștia să fie școlarizați și recuperați pentru a fi incluși în viața socială. Indiferent de studii, după absolvire, majoritatea tinerilor cu dizabilități se întorc acasă, fără nicio perspectivă reală de angajare. Personal am început demersurile în municipiul Botoșani pentru a realiza o grădiniță specială pentru copiii cu deficiențe, aceasta fiind totodată dorită și de părinții celor care s-au născut orbi, surdo-muți, cu autism sau sindrom Down. Copiii care din naștere au fost privați de o viață normală au dreptul să fie integrați și ajutați de comunitate”, a declarat Tamara Ciofu.

În România sunt 7.000 de persoane diagnosticate cu autism. În cazul acestei afecțiuni, recuperarea este de lungă durată și reușita, incertă. Părinții copiilor cu autism au de ales între școlile speciale și încercarea de integrare în învățământul de masă. Programa educațională din școlile normale nu este însă întotdeauna compatibilă cu terapia individuală, care trebuie făcută aproape zilnic și care poate ajunge să coste mai mult decât salariul lunar al părinților. Sistemul de sănătate decontează foarte puține ore de terapie, iar în mediul rural, centrele de recuperare se află adesea prea departe de domiciliul părinților pentru că aceștia să-și poată permite să facă naveta de câteva ori pe săptămână.

„Cred că este important să promovăm în fiecare județ campanii publice de informare a părinților și a copiilor sănătoși cu privire la acceptarea și nediscriminarea minorilor cu dizabilități. Dincolo de ajutorul financiar sau ajutorul specializat din partea terapeuţilor, copiii cu deficienţe au nevoie, poate în primul rând, de acceptarea celor din jur şi, înainte de toate, a celor de o vârstă cu ei. De aceea, campaniile de acceptare trebuie să pornească tocmai din rândul celor mici”, a subliniat deputatul social-democrat care este de profesie medic pediatru, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniu.

ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

Politic: Alte articole din Botosani