18 situaţii de urgenţă în ultimele 24 de ore

18 situaţii de urgenţă în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat şi a intervenit la 18 de situaţii de urgenţă (3 incendii, transportul unei persoane supraponderale din apartamentul proprietate, la ambulanţă şi 14 cazuri medicale). Incendiul cu cele mai multe pagube s-a produs în această dimineaţă, la o locuinţă din satul Slobozia, comuna Hăneşti.

Locuinţă aprinsă de un coş de fum neptrotejat

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre producerea incendiului în această dimineaţă, puţin înainte de ora 7.00. Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje aparţinând Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul casei, existând riscul să se extindă la bunurile din locuinţă. Pentru stingerea incendiului au intervenit 14 pompieri şi patru membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Hăneşti, mai bine de o oră. Flăcările au distrus 40 m .p. din acoperişul casei, pagubele fiind estimate la 6.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 60.000 lei. Incendiul a fost generat cel mai probabil din cauza unui coş de fum neprotejat termic faţă de materialele  combustibile din care era construit acoperişul casei.

Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai.

Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor. De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să aibă grosimea de minim 25 cm . Pe porţiunea din spaţiul podului, coşurile vor fi tencuite şi văruite. Sobele metalice (fără acumulare de căldură) trebuie să fie amplasate pe un postament izolator din cărămidă. Atât sobele metalice, cât şi burlanele vor fi amplasate la distanţă de cel puţin 1 m faţă de pereţii construiţi din lemn, uşi şi alte elemente care se pot aprinde cu uşurinţă. Burlanele sobelor metalice folosite pentru încălzire nu vor fi scoase prin planşee şi acoperişuri combustibile, ci vor fi racordate în mod obligatoriu la coşuri din zidărie de cărămidă. Coşurile, indiferent de construcţia lor, se vor curăţa de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

„Un Paște Pentru Toți” activitate organizată de un grup de elevi de la Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.