Tânăr din Dorohoi reținut după ce ar fi agresat fizic un băiat de 16 ani

Tânăr din Dorohoi reținut după ce ar fi agresat fizic un băiat de 16 ani

La data de 15 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 14 noiembrie 2025, în timp ce tânărul se afla pe strada Poștei din municipiul Dorohoi, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un tânăr, de 16 ani, din aceeași localitate, cauzându-i suferințe fizice ce au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.  

Prin actele comise de către tânăr, a fost tulburată astfel ordinea și liniștea publică.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani pentru 24 de ore.

Stirea anterioara

Șofer din Dorohoi reținut de polițiști după ce a condus sub influența alcoolului

Stirea Urmatoare

Bărbat din comuna Hilișeu-Horia reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.