Pompierii au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore
Cum poţi afla dacă angajatorul ţi-a plătit contribuţiile pentru pensie
Dacă ai dubii privind contribuțiile pentru pensii de către angajator, poți afla acest lucru online, în mod gratuit și foarte simplu, dacă ai conexiune la internet.
Iată cum poți afla dacă angajatorul ți-a plătit contribuțiilor pentru pensie. Tot ce trebuie să faci este să îți faci un cont pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice.
Ce pași trebuie să urmezi ca să afli dacă angajatorul ţi-a plătit contribuţiile pentru pensii
Dacă nu ești sigur că angajatorul ți-a plătit contribuțiile pentru pensie, poți să afli acest lucru foarte ușor făcându-ți un cont pe site-ul CNPP.
Dacă accesezi platforma Casei Naționale de Pensii Publice poți afla informații precum:
• stagiile anuale și lunare aferente perioadei începând cu aprilie 2001
• informații din declarațiile depuse de angajatori
• informații referitoare la viramentele către PILON II de pensii private
• informații referitoare la pensia comunitară
• informații referitoare la debitele din executare silită
• informații referitoare la fișa financiară
Informațiile referitoare la stagiile de cotizare, adică la verificarea contribuțiilor plătite de angajator pentru pensii, sunt foarte importante, având în vedere că, începând cu 1 septembrie 2021, valoarea pensiei este calculată exclusiv pe baza contributivității – se iau în considerare doar contribuțiile efectiv virate către casele de pensii.
Pentru a permite identificarea unică a utilizatorului, este necesară completarea formularului de creare a contului. Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii, iar cererea nu poate fi salvată dacă acestea nu sunt completate. Datele furnizate trebuie să fie corecte, iar completarea informațiilor trebuie făcută fără diacritice.
Ca să completezi formularul trebuie să completezi datele de identificare precum numele și prenumele, CNP-ul, adresa de e-mail, să furnizezi datele de pe buletin, adresa de domiciliu și câmpurile specifice, iar după finalizarea formularului, ca să obții datele de acces, va proceda în următorul fel:
Pentru persoanele care semnează olograf: După apăsarea butonului „Tipărire formular”, documentul trebuie imprimat și semnat în original, pe suport hârtie.
Ulterior, este obligatorie parcurgerea următoarelor etape:
• cererea se semnează olograf de către solicitant (beneficiarul titular sau, după caz, persoana mandatată);
• solicitantul se va prezenta personal la orice casă teritorială de pensii cu cererea semnată, însoțită de actul de identitate în original și copie; în cazul în care cererea vizează administrarea contului unei terțe persoane, sunt necesare și documentele justificative corespunzătoare, în original și copie.
Conform Legii nr. 9/2023, beneficiarii nu mai au obligația de a depune copii ale documentelor prevăzute de legislația specifică, acestea fiind fotocopiate gratuit de instituțiile respective.
Pentru persoanele care utilizează semnătura electronică calificată: Semnătura electronică calificată, bazată pe un certificat digital calificat, oferă cel mai înalt nivel de securitate și este conformă cu Regulamentul eIDAS nr. 910/2014. Este recunoscută în toate statele membre ale Uniunii Europene și emisă de un prestator calificat de servicii de încredere. Această semnătură este utilizată în mod curent pentru documente cu grad ridicat de risc (ex: contracte de muncă, mandate, documente fiscale sau medicale, relații cu autoritățile publice).
În Adobe Acrobat Reader, semnătura apare validă prin marcaje vizuale clare, precum:
• bifa verde și mesajul „Signed and all signatures are valid”;
• mențiunea privind sursa de încredere: „Source of Trust obtained from the European Union Trusted Lists (EUTL)”;
• simbolul vizual specific (lacăt albastru cu steagul UE) care confirmă statutul calificat al semnăturii.
Pentru această variantă, se accesează butonul „Tipărire formular”, iar documentul se salvează pe dispozitiv în vederea semnării electronice.
După salvare, trebuie urmate următoarele etape:
• formularul se semnează cu semnătură electronică calificată;
• cererea semnată electronic se transmite prin e-mail către orice casă teritorială de pensii, însoțită de copia actului de identitate al solicitantului; pentru terții pentru care se solicită administrarea contului, este necesară prezentarea documentelor justificative în original și copie, în mod fizic, la ghișeu.
După aprobarea cererii pentru crearea unui cont, vei primi un mesaj de informare pe adresa de mail furnizată care te înștiințează despre activarea contului și setarea parolei. Apeși linkul, își stabilești o parolă și apoi folosești adresa de mail ca nume de utilizator pentru a te loga pe platformă.
Cum semnezi documentul primit pe mail de la CNPP
După ce ai completat formularul pentru crearea contului, vei primi un email în care atașat se găsește formularul în format PDF. Dacă alegi să îl semnezi fizic, trebuie să îl scoți la imprimantă și apoi să îl semnezi.
Cu documentul printat și semnat te duci la Casă de Teritorială de Pensii împreună cu actul de identitate în original şi copie sau, după caz, cu documentele justificative în original şi copie pentru fiecare persoană terţă căreia îi va administra contul creat în sistemul informatic al Casei de Pensii.
În aceeaşi zi sau a doua zi de la data prezentării la Casa de Pensii vei primi, pe adresa de email indicată în formular, un email de confirmare că a fost creat, pe portalul CNPP, contul tău online.
Intri pe link și dai click pentru a finaliza procesul de creare a contului și alegi o parolă pentru contul tău. Dacă nu accesezi linkul în termen de 72 de ore, trebuie să reiei tot procesul de creare a contului.
Cum verifici vechimea în muncă
După ce ai intrat în cont, ai la dispoziție un meniu în partea stângă a paginii. Selectezi datele mele din sistemul public de pensii și din acea secțiune poți alege un document cu stagiile lunare de cotizare înregistrate la CNPP începând cu aprilie 2001 sau un document cu stagiile anuale de cotizare. După ce alegi ce vrei, dai click pe Generează raport actualizat.
Trebuie să aștepți câteva minute și când e gata, primești un email, iar raportul în poți descărca de pe contul pe CNPP.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.