Lucrările experimentale pe drumul naţional Manoleasa – Rădăuţi Prut, verificate de prefectul judeţului - FOTO

Lucrările experimentale pe drumul naţional Manoleasa – Rădăuţi Prut, verificate de prefectul judeţului - FOTO

Prefectul Dan Şlincu s-a deplasat ieri, 7 iunie 2017, în judeţ, pentru a inspecta starea drumurilor naţionale dar şi pentru a verifica lucrările experimentale, promise de reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN), cu sprijinul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi (DRDP), pe tronsonul naţional de piatră Manoleasa – Rădăuţi Prut. 

Însoţit şi de primarul comunei Manoleasa, Cristinel Aroşculesei, reprezentantului guvernului în teritoriu i s-a explicat de către constructori că a fost deja amenajat un strat de asfalt pe o porţiune de 200 de metri liniari iar un altul, de macadam, pe 700 de metri liniari. 

În prezent, se lucrează la amenajarea celui de-al treilea strat experimental, prin aplicarea unui tratament dublu iar după ce şi acesta va fi finalizat, constructorii vor superviza cele trei tronsoane, timp de 31 de zile, pentru a constata la final care este cea mai bună soluţie pentru modernizarea drumului naţional de aproximativ 35 de kilometri. 

În acest sens sunt asigurări că, până la sfârşitul anului, artera naţională din judeţ va fi modernizată prin aplicarea celei mai bune metode. 

„Mă bucur că lucrurile au început să se pună în mişcare. Având în vedere că avem sprijinul şi implicarea domnului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, căruia îi şi mulţumim cu această ocazie, sunt mari şanse ca acest drum să aibă finalitatea dorită”, a declarat prefectul Dan Şlincu.

De aceeaşi părere este şi Ovidiu Laicu, directorul DRDP, care a susţinut că cea mai bună soluţie, atât din punct de vedere economic şi practic,  ar fi amenajarea de covor asfaltic însă ministrul Transporturilor va avea ultimul cuvânt în acest sens.

Mai mult, pe tronsonul Botoşani – Săveni au mai rămas cinci kilometri de amanajat covor asfaltic pe întreţinere periodică, de pe o porţiune de 27 de kilometri iar pe cel dintre Dorohoi şi Darabani, pe 17 kilometri, lucrarea este finalizată, urmând să se facă marcajele rutiere. Valoarea acestor intervenţii a fost de şapte milioane de lei, respectiv patru milioane de lei, fonduri provenite de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin DRDP.

Stirea anterioara

19 patroni sancționați în urma controalelor efectuate de inspectorii ITM Botoșani

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.