Botoșani: Activități de educație pentru promovarea integrității în contextul Zilei Internaționale Anticorupție
În zilele de 03 și 04 decembrie, în contextul celebrării Zilei Internaționale Anticorupție – 9 Decembrie și sub egida campaniei naționale „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA!”, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat activități de educație pentru promovarea integrității, dedicate funcționarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Botoșani și cetățenilor care interacționează cu aceștia.
Ne-am adresat polițiștilor examinatori și funcționarilor de la ghișee, candidaților care s-au prezentat pentru susținerea probei teoretice în scopul obținerii permisului de conducere, cetățenilor care s-au adresat în vederea prestării de servicii în legătură cu înmatricularea vehiculelor, cursanților care urmau a susține proba practică în scopul obținerii permisului de conducere, instructorilor, administratorilor școlilor de șoferi de pe raza municipiului Botoșani.
Scopul acțiunilor noastre a constat în informarea unui număr cât mai mare de cetățeni cu privire la identitatea și competența DGA, infracțiunile de corupție și noțiunile incidente domeniului, conștientizarea acestora cu privire la riscurile și consecințele implicării în astfel de fapte, promovarea atitudinii civice și de semnalare a faptelor de corupție, prezentarea canalelor de comunicare și a modurilor de sesizare, inclusiv prin apelarea sistemului telefonic Call-center anticorupție 0800806806.
La nivel județean, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57, jud. Botoșani, telefon 0231507128, fax 0231507120, e-mail [email protected]
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.