Ninsoarea din cursul zilei de vineri a făcut ca toate drumurile judeţene şi naţionale să fie acoperite cu zăpadă. Vineri seară, circulaţia se desfăşura în condiţii de iarnă pe toa…
Manifestanţii din Piaţa Revoluţiei nu au ţinut cont de zăpada şi de gerul de afară şi au ieşit, vineri seară, pentru a 20-a zi în stradă. Un număr de 17 persoane a strigat, din no…
Circulaţia autocarelor spre Bucureşti a fost afectată, vineri, din cauza zăpezilor. Firma Apetrans a redirijat maşinile proprii care fac legătura cu Bucureştiul prin Braşov, pentr…
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină astăzi, puţin înainte de ora 14.00, pentru stingerea unui incendiu izb…
Zilele acestea au fost concretizate efectele Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului emisă la sfârşitul anului trecut și mă refer aici la OUG 124/2011. Prin această ordonanţă au fost …
În ziua de 2 februarie, între orele 11:00 – 12:00 salariata Mihăilă Elena în cadrul B.C. INTESA SANPAOLO ROMÂNIA S.A. – Sucursala Bacău, deplasându-se cu autoturismul FIAT cu numă…
Parlamentarii PSD de Botosani isi vor dona indemnizatiile pe perioada cat vor sta in greva parlamentara. Gheorghe Marcu, liderul PSD Botosani, a precizat ca aceste indemnizatii vo…
Un autoturism marca BMW, parcat pe raza localităţii Zăiceşti, comuna Băluşeni, a luat foc după ce a fost lovit de o altă maşină care circula pe stradă şi al cărui şofer a pierdut …
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, l-au depistat în data de 2 februarie, orele 10:00, pe raza localității Blândești, pe C. Gabriel Alexandru de 20 ani…
Joi, 2 februarie, în jurul orelor 10:45, M. Elena de 42 ani, din municipiul Bacău, în timp ce conducea un autoturism Fiat, pe DE 58, la km 60 + 850 m, pe relația Iași-Botoșani, di…
Asociatia culturala Vis de Artist a aderat la Unite Cultures Through Culture!, astfel incat membrii si voluntarii ONG-ului vor participa la actiunile realizate in cadrul acestui program in perioada 2012-2014.U…
În cadrul celui de al doilea Apel de Propuneri al Programului Operaţional Comun România – Ucraina - Republica Moldova 2007-2013, a cărui data limită a fost 30 ianuarie 2012, Consiliul Judeţean Botoşani a depus…
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat câştig de cauză unui sindicat al preoţilor din Mitropolia Olteniei privind dreptul clericilor la libera asociere în sindicate. În replică, Patriarhia Română a…
Curtea Constituţională a făcut publică motivaţia pentru care a declarat neconstituţională legea privind comasarea alegerilor locale şi parlamentare în 2012.De asemenea, judecătorii CCR au stabilit că este neco…
Un subofiţer al Detaşamentului de Pompieri Dorohoi a fost preluat joi seară de o ambulanţă cu traumatisme severe din faţa blocului în care locuia, după ce a căzut de la etajul al doilea, de la o înălţime de pe…
Vineri, 3 februarie 2012, ora 18,30Botoşani, Sala Casei de Cultură a SindicatelorCONCERT SIMFONICDirijor: ALEXANDRU GANEASolistă: ALINA ANDRONIC, pianÎn program:Frédéric Chopin: Concertul pentru pian şi orches…
Mai multi muncitori au reclamat ca au fost tepuiti de o firma careia i-au platit comisioane pentru locuri de munca in Germania.O societate de plasare a fortei de munca in strainatate a fost reclamata ca a inse…
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, consideră că Consiliul Judeţean nu se face vinovat că Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri nu are buget. Acesta a precizat că dacă Instituţia Prefectul…
Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. A suferit nu mai puțin de patru accid…
Protestele au continuat, joi seară, în Piaţa Revoluţiei din Botoşani. Un grup format din 18 persoane a scandat, din nou, “Jos Băsescu!” şi “Demisia!”. Nemulţumiţii au ieşit în stradă, în ciuda discuţiilor din …
Pasionaţii de film din Botoşani pot urmări, în săptămâna 3- 8 februarie 2012, la Cinema Unirea, producţia “Saga amurg- zori de zi”. Saga Amurg: Zori de zi continuă aventura fantastică care a topit inimile tine…
Hotărârea privind desfiinţarea unir unităţi sanitare cu paturi din municipiul Botoşani şi reorganizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. Actul no…
Liderul PNL, Florin Ţurcanu, a reacţionat, joi, la declaraţiile făcute de liderul conservator Paul Onişa. Ţurcanu s-a arătat deranjat de atacurile venite din partea lui Onişa, susţinând că prin astfel de decla…
Reprezentantul Partidului Conservator la Botoşani, Paul Onişa, a declarat că îl va susţine pe candidatul USL la Primăria Botoşani, respectiv pe Ovidiu Portariuc, însă are reţineri în privinţa candidatului USL …
Teatrul pentru Copii şi Tineret „VASILACHE” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoşani organizează concursul „Cel mai fidel spectator”, la sediul Teatrului „Vasilache”, în zilele de duminică, 05…
După ce i-a oferit consilierului Adrian Victor Vevera funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Transelectrica, premierul Emil Boc recidivează, numind-o pe consiliera sa, Andreea Paul Vass, în C…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au întocmit dosar penal pe numele a trei bărbaţi, cetăţeni moldoveni, care au trecut ilegal frontiera de stat în România, peste râul P…