Etapa a II-a a Campionatului de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”, organizată de Asociaţia de Turism Montan „Cocoşul de Munte” din Braşov, etapă de tip Mas…
Oferta de muncă la Orange include locuri de muncă pentru asistenţi relaţii cu clienţii în call center, reprezentanţi vânzări, asistenţi retenţie clienţi, consultant &i…
PNL fuzionează prin absorbţie cu UNPR, anunţă România TV. Valeriu Steriu, preşedintele UNPR, a declarat recent, după o întâlnire cu conducerea PNL, că discuţiile…
Vara este sezonul salatelor, iar ce alta salata este mai iubita de noi toti decat cea care consta in combinatia clasica de rosii cu branza? Dar cat de indicata este salata d…
O studentă de 25 de ani de la Universitatea de Medicină și farmacie Victor Babeș din Timișoara a fost găsită moartă, în apartamentul în care locuia cu chirie. Alertați…
Prefectul Dan Nechifor reia apelul către furnizorii de medicamente din judeţ care doresc să contribuie la ieşirea din criză a Sanatoriului Podriga.Rămasă fără autorizaţie din part…
Euro a crescut la 4,54 lei, faţă de 4,53 lei, cursul de vineri anunţat de BNR. Euro a revenit de mai multe ori la 4,53 lei, pe parcursul zilei. Joi, 16 iunie, moneda europea…
Solstiţiul de vară din 2016 se suprapune cu o lună plină, fenomen care nu s-a mai petrecut de 68 de ani, potrivit National Geographic. Ultima dată când solstiţiul de vară a …
O tragedie a avut loc, luni noapte, într-o comună din județul Botoșani. Un bărbat de 45 de ani, din localitatea Vlădeni, comuna Frumușica, și-a ucis cu un cuțit concubina de…
Peste 600 de locuri de muncă vacante, sunt la dispoziţia şomerilor din judeţul Botoşani, în această săptămână.Posturi de consilieri, economiști, barmani, vânzători, paznici, muncitori necalif…
Medicii de familie refuză să încheie contractele prin care serviciile medicale vor fi decontate începând cu 1 iulie, pentru că nu au fost chemaţi la consultări pe marginea noului Contract-cad…
Conform spuselor părintelui, guvernanţii vor percepe şi mai multe taxe, iar românii o vor duce din ce în ce mai greu.„Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi căde…
MARE. În următoarele două săptămâni de prognoză, regimul termic nu va suferi modificări semnificative. Acesta va caracteriza o vreme călduroasă, cu temperaturi medii diurne ce vor depăși 30 de grad…
Un grup de 14 adolescenți care participau la o tabără de vară au murit înecați într-un lac din nord-estul Rusiei după ce ambarcațiunile la bordul cărora se aflau s-au scufundat din cauza vremii nef…
Superkombat revine după aproape un deceniu la Braşov, în această sâmbătă, la Patinoarul Olimpic, cu o nouă gală incendiară dedicată unei confruntări România-Grecia, în timp ce în …
Sunt persoane cu o sensibilitate mai mare la aerul conditionat, care racesc foarte usor sau dezvolta alergii si evita sa-l foloseasca. 1. Umbrirea ferestrelorDin calculele facute la unele certificatele en…
În loc să se bucure de statutul de mamă, Roxana Vașniuc trăiește cea mai neagră perioadă a vieții sale.După ce Ionuț, fostul iubit al Roxanei, a făcut turul televiziunilor, unde a declarat pe la diverse …
Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. A suferit nu mai puțin de patru accid…
20 pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi intervin, încă de la primele ore ale dimineţii, în sprijinul populaţiei din satul Sinăuţi, comuna Mihăileni, localitate afectată de o furtu…
Un echipaj de poliţie aflat în exercitarea serviciului pe DJ 296 A, în seara de 19.06.2016, în jurul orei 21.50, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa din…
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Botoşani, împreună cu reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani, au desfăşurat dumi…
O tornată a măturat totul în cale în noaptea de duminică spre luni, într-o localitate din judeţul Botoşani. Vijelia s-a stârnit în zona localităţii Mihăileni şi pe o lungime de do…
O adolescenta de 18 ani din Bucecea este in pericol sa nu poata sustine examenul de bacalaureat, ce incepe in aceasta saptamana, dupa ce a fost victima unui accident grav de circulatie. Totul s-a intamplat dum…
ANAF-ul incepe sa scoata la vanzare bunurile de lux confiscate de instante. Pe lista se afla un Lamborghini, doua Maserati si mai multe limuzine nemtesti.In plus, la sfarsitul acestei luni, vor fi scoase la li…
Persoanele care au bonuri fiscale emise pe data de 20 mai cu o valoare cuprinsă între 79 lei şi 79,99 lei se pot număra printre câştigătorii Loteriei bonurilor fiscale dacă au păstrat bonul, pe car…
UEFA a deschis proceduri disciplinare împotriva Ungariei, Belgiei şi Portugaliei, după ce suporterii celor trei echipe au creat probleme la meciurile disputate sâmbătă la Campionatul European, info…