Având în vedere că pe parcursul zilei sunt semnalate precipitaţii mixte în majoritatea regiunilor, cu ninsori, ploi şi lapoviţă, care vor forma depunerea de pole…
În perioada 02-04 martie 2018, la Grădinița cu Program Prelungit „Șotron" din Botoșani, se desfășoară Atelierul ParteneriatE+, Educație Școlară, care face parte din of…
Seria evenimentelor generate de nerespectarea regulilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la folosirea mijloacelor de încălzire locală, continuă.
Astfel, …
Poliţiştii oraşului Ştefăneşti au depistat joi 1 martie, pe raza localităţii de domiciliu o femeie de 37 de ani, din localitatea Bădiuţi, pe numele căreia Judecătoria Săveni a emi…
Perioada marilor clasici rămâne perioada cea mai importanta și cea mai valoroasa din întreaga istorie a literaturii noastre. Marii autori ai epocii au intrat, în…
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Mihălăşeni au depistat joi 1 martie, pe drumul naţional DN 24 C, pe raza localităţii Ripiceni, un autoturism condus de un bărbat de 49 de…
Deputatul social-democrat botoșănean Tamara Ciofu, medic primar pediatru a propus Ministerului Sănătății dezvoltarea unui program național de vaccinare anti-HPV, virus responsabil…
O data cu prima zi de primavara, Uvertura Mall ofera un martisor culinar tuturor clientilor din Botosani. Incepand de astazi, bucataria greceasca este perfect reprezentata de noul…
Potrivit unui nou proiect de lege romanii ar putea primi de la stat un ajutor de 4.500 de lei.
Programul, care are ca obiectiv reducerea numarului de masini vechi si poluante din…
În vechime, pe data de 1 martie, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor - fete şi băieţi deopotrivă.
Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răs…
Am auzit in nenumarate randuri de riscurile care vin odata cu purtarea incorecta a unui sutien (prea mare sau prea mic), insa se pare ca lenjeria de corp nepotrivita ne poate provoca dureri de cap, mancarimi, …
Se încing spiritele la "Ferma Vedetelor", iar competiţia se dovedeşte prea dificilă pentru unii dintre concurenţi. Pe de altă parte, există membri care nu doresc să părăsească competiţia, deşi este clar …
Deputații social-democrați Tamara Ciofu și Răzvan Rotaru au organizat cu ocazia zilei de 1 martie mai multe acțiuni prin care au oferit flori și mărțișoare femeilor și bărbaților care lucrează în trei fa…
Andrei Iulian Tataru, un tânăr de 31 de ani, din Vaslui, şi-a pierdut viaţa, ieri, în urma unui grav accident rutier produs într-o benzinărie.
Tragedia s-a produs la primele ore ale dimineţi…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut au depistat în trafic un cetățean român care conducea un autoturism, deși nu avea permis de conducere.
În dat…
An de an, sărbătoarea de 1 Martie ne aduce speranța, optimismul, credința în mai bine și spor la toate. În ziua de 1 Martie se celebrează Mărțișorul, trimful primăverii asupra iernii, acesta fiind …
În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a șase incendii izbucnite în locuințele unor cetățeni din Carasa (comuna Corlăteni), Leorda, Dracșani, D…
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani organizează în data de 05 martie 2018, începând cu ora 13:30, la Sala Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșan…
La începutul primăverii, Esmara by Heidi Klum revine în magazinele Lidl, cu o nouă colecție disponibilă timp de o săptămână, începând cu 5 martie.
#LETSDENIM este cea de-a treia …
Duminică, 4 martie 2018, cu începere de la orele 11:00 şi 12:30 veţi putea viziona „Aventurile lui Gulliver”, de Jonathan Swift.
Regia: Ion SapdaruScenografia: Alina Dinca-PuscasuPhoto credi…
Ne apropiem, din punct de vedere calendaristic, de anotimpul renaşterii şi al iubirii – primăvara. Motiv pentru care, Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani, prin Secţia de Împr…
Data de 1 Martie simbolizează venirea primăverii, fiind ziua în care bărbații le oferă mărtișoare fetelor, traditia Mărțișorului rămânând un obicei modern și astăzi, desi a început acum…
Scolile raman inchise joi din cauza conditiilor meteo nefavorabile atat in Bucuresti, cat si in mai multe judete din tara, in unele cazuri cursurile fiind suspendate toata saptamana.
Este si situatia Capitale…
Produsele pentru curatenie polueaza la fel de mult ca masinile. A demonstrat-o un nou studiu american, care a masurat concentratia de compusi organici volatili emisi in aer de produsele de menaj si vopsele. Pa…
Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de comedie, Mihai Bobobete a revenit pe micul ecran, în serialul „Las Fierbinţi” (PRO TV), cu cel de-al 13 lea sezon. Interpretul personajului Bobiţ…