DGASPC Botoșani: 2 Iunie -  Ziua Națională a Adopției

DGASPC Botoșani: 2 Iunie - Ziua Națională a Adopției

2 Iunie este ziua în care celebrăm venirea copiilor în familie prin adopție, o zi miracol pentru toți copiii și familiile adoptatoare. Această zi este dedicată tuturor celor care înțeleg, acceptă și îmbrățișează adopția, copilul și familia adoptivă. Adopția este o șansă la o viață mai bună pentru toți copiii a căror reintegrare în familia biologică nu este posibilă. Pentru  specialiștii din cadrul D.GASPC - Biroul de adopții și postadopții este o mare bucurie atunci când o familie se decide să facă acest pas care schimbă destinele unor copii.

De la începutul anului și până în prezent 8 familii au urmat procedura de evaluare și au obținut atestatul de familie aptă să adopte, iar alte 9 familii au depus cerere de evaluare, acestea fiind în curs de soluționare. Se observă mai mult interes din partea familiilor de a oferi copiilor adoptabili șansa de a se bucura de căldura unui cămin și dragostea unor părinți. În cursul acestui an, până în prezent, pentru un număr de 11 copii s-a identificat o familie adoptatoare, iar pentru 4 copii instanța judecătorească s-a pronunțat cu privire la încuviințarea adopției. 10 copii se bucură să primească vizita viitorilor părinți adoptatori, fiind în procedură de potrivire și așteptând să plece la noua lor casă împreună cu „mami și cu tati”.

În evidența Biroului de adopții și postadopții sunt 85 de copii adoptabili, care ar putea avea, fiecare, o familie adoptivă și ar putea să se bucure de dragostea acesteia.

„În această zi specială le urăm „La mulți ani!” tuturor copiilor adoptați, tuturor părinților adoptatori și tuturor celor care doresc să schimbe destinul unui copil prin adopție. Adopția este despre iubire necondiționată, împlinire și povești ce sunt trăite cu emoție la fiecare pas.” a declarat Dan Șlincu, director DGASPC Botoșani.

Stirea anterioara

Centralele termice de apartament devin un lux? Vezi ce se întâmplă de la 1 iulie!

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.