COMUNICAT – privind raportarea activităţii I.T.M. BOTOŞANI pentru  trimestrul II,  2012

COMUNICAT – privind raportarea activităţii I.T.M. BOTOŞANI pentru trimestrul II, 2012

Inspectoratul Teritorial de Muncă (I.T.M.) din județul Botoșani a desfășurat o intensă activitate în domeniul protejării angajaților și în supervizarea legalității firmelor și întreprinderilor din această zonă. Prin acțiunile realizate prin programele de Inspecție al Muncii, Control Relații de Muncă și Sănătatea și Securitatea Muncii, s-au descoperit numeroase nereguli și s-au aplicat amenzile aferente conform legislației în vigoare.

Rezultatele activității I.T.M. Botoșani sunt descrie pe larg mai jos:

În cadrul serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă în cursul trimestrului II al anului 2012 au fost controlate preventiv 195 unităţi. Au fost verificate în vederea autorizării un număr de 10 unităţi. Au fost rezolvate 3 sesizări, şi aplicate 906 sancţiuni contravenţionale, din care 10 amenzi în valoare totală de 55.500 lei şi 896 avertismente. Au fost cercetate 40 de evenimente.

În ceea ce priveşte raportarea acţiunilor desfăşurate în trimestrul II, din programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii enumerăm o parte dintre ele:

1. Campanie Naţională privind verificarea realizării efective a evaluării riscurilor în Intreprinderile Mici şi Mijlocii . Au fost efectuate controale la 96 unităţi, a fost aplicată o amendă şi 75 avertismente, cuantumul amenzilor aplicate fiind de 4.000 lei. Dintre deficienţele constatate - instrucţiunile proprii elaborate nu acoperă fiecare loc de muncă şi nu ţin cont de evaluarea riscurilor, lucrătorii nu au fost informaţi asupra rezultatului evaluării riscurilor la postul de lucru unde îşi desfăşoară activitatea.

2.Campania de monitorizare privind implementarea legislaţiei naţionale care transpune legislaţia comunitară din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost verificaţi 154 agenţi economici, fiind aplicate 462 avertismente şi o amendă în valoare de 3.500 lei. Dintre deficienţele constatate- neefectuarea controlului medical periodic al lucrătorilor prin medic de medicina muncii, -semnalizarea de securitate nu se face corespunzător cu riscurile identificate.

3. Campanie naţională privind verificarea respectării prevederilor de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă în societăţile care desfăşoară activităţi de întreţinere şi reparare ale autovehiculelor. Au fost controlate 21 de unităţi şi s-au aplicat 73 avertismente. Dintre deficienţele constatate – lipsa semnalizării de securitate şi sănătate la locurile de muncă, -necompletarea fişei postului pentru lucrători cu obligaţiile privind securitatea şi sănătatea în muncă.

4. Campanie naţională privind verificarea cerinţelor minime de securitate şi sănătatepentru utilzarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă specifice domeniilor construcţiilor de clădiri şi a lucrărilor speciale de construcţii. Au fost verificate 23 unităţi, au fost aplicate 6 amenzi şi 72 avertismente , în valoare totală de 36.000 lei. Dintre neconformităţi – neefectuarea controlului medical periodic al lucrătorilor prin medic de medicina muncii, - construirea shelelor nestandardizate fără utilizarea unui plan de montare, utilizare şi demontare.

5. Verificarea modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive în exploatările miniere, silozurile de cereale, fabricile de nutreţuri combinate, de fabricare a băuturilor alcoolice, a mobilei şi unităţile de distribuţie a combustibililor solizi, lichizi, gazoşi şi al produselor derivate. Au fost controlate 17 unităţi, s-au aplicat 64 avertismente şi o amendă în valoare de 4.000 lei. Dintre deficienţe – lipsa evaluării riscurilor din atmosferele explozive, - lipsa instrucţiunilor proprii de securitatea muncii, a procedurilor de eliminare a stării de pericol grav şi iminent.

6. Verificarea modului în care agenţii economici din confecţii, textile, pielărie respectă prevederile legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost verificate 16 unităţi şi aplicate 56 avertismente. Dintre neconformităţi – neefectuarea controlului medical periodic al lucrătorilor prin medic de medicina muncii, - existenţa căilor de acces şi de circulaţie nemarcate corespunzător.

7. Verificarea modului în care agenţii economici din agricultură, respectă prevederile legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost controlate 4 unităţi, aplicate 14 avertismente şi o amendă în valoare de 8.000 lei. Dintre deficienţe – necercetarea evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă, - utilizarea fişelor individuale de instructaj neconforme.

8. Verificarea modului în care agenţii economici din domeniul de activitate telecomunicaţii şi reţele prin cablu, respectă prevederile legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost verificate 2 unităţi şi aplicate 9 avertismente. Dintre deficienţe- lipsa evaluării riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, - lipsa autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii.

9. Verificarea modului în care agenţii economici respectă prevederile legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la utilizarea instalaţiilor de ridicat şi sub presiune aflate sub incidenţa ISCIR. Au fost verificate 9 unităţi şi aplicate 44 avertismente. Dintre deficienţe – neefectuarea verificărilor ISCIR la data scadentă a echipamentelor tehnice pentru ridicat şi transport, - neefectuarea verificării tehnice periodice a instalaţiilor sub presiune.

10. Supravegherea pieţei produselor industriale din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii, conform programului sectorial pentru anul 2012, solicitat de Comisia Europeană. Au fost verificate 12 unitaţi, aplicate 12 avertismente. Dintre deficienţe – declaraţiile de conformitate neîntocmite conform legii.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate în cadrul compartimentului Sănătate şi Securitate

în Muncă în cursul trimestrului II - 2012, este de 55.500 lei.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate în cadrul compartimentului Sănătate şi Securitate

în Muncă în cursul semestrului I - 2012, este de 212.500 lei.

În cadrul compartimentului Control Relaţii de Muncă, în cursul trimestrului II, au fost efectuate controale la un număr de 362 agenţi economici. Aceste verificări au avut un caracter complex, desfăşurându-se în baza programărilor lunare şi acţiunilor desfăşurate în comun cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai Gărzii Financiare.

1.Campania privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale – în cursul trimestrului II, din totalul de 362 agenţi economici controlaţi, cu un număr de 9819 salariaţi, au fost depistate 24 persoane lucrând fără forme legale la un număr de 9 angajatori, amenzile aplicate fiind de 110.000 lei. Pentru doi angajatori documentele de control au fost înaintate parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, întrucît faptele constatate de către inspectorii de muncă se constituiau în infracţiuni- primirea la muncă a mai mult de 5 persoane fără întocmirea unui contract individual de muncă.

În acţiunile de control efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, odată cu identificarea cazurilor de muncă fără forme legale s-a urmărit în tematica de control şi evaluarea modului în care agenţii economici respectă dispoziţiile imperative ale Legii 53/2003 – Codul Muncii, referitoare la executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor, precum si a altor acte normative din dreptul muncii.

Asftel, în cursul trimestrului II al anului 2012, în cadrul acţiunilor de control au fost verificate un număr de 362 de unităţi cu 9819 salariaţi. Pentru neconformităţile constatate au fost dispuse 1061 măsuri de remediere. Au fost aplicate 415 sancţiuni contravenţionale, dintre care 40 amenzi în valoare totală de 152.500 lei şi 375 avertismente.

Executarea contractelor individuale de muncă

Cinci societăţi au fost amendate cu amenzi în valoare totală de 7.500 lei pentru neîntocmirea documentelor de evidenţă a orelor de muncă prestate de salariaţi, iar pentru neînmânarea unui exemplar din contractul de muncă salariaţilor a fost amendată o societate cu 1.500 lei.

2.Verificarea modului în care agenţii economici respectă prevederile Legii nr.156/2000 referitoare la protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.

În trimestrul II al anului 2012 nu au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii 156-2000. La inspectorat sunt înregistraţi de la apariţia legii şi până în prezent 33 agenţi de ocupare a forţei de muncă, însă majoritatea nu mai desfăşoară activitate în acest domeniu.

3. Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile H.G. 500/2011 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor.

La un număr de 162 unităţi au fost găsite deficiente legate de respectarea H.G. 500/2011, referitoare la completare a Registrului general de evidenţă al salariaţilor în formă electronică, precum şi la întocmirea dosarelor de personal ale salariaţilor.

Pentru remedierea deficienţelor constatate au fost dispuse 223 măsuri, fiind aplicate 168 sancţiuni contravenţionale, dintre care 23 amenzi în valoare totală de 32.000 lei.

4. Respectarea de către angajatori a prevederilor art.78 alin. 2 şi 3 din Legea nr.448-

2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificată şi completată

Au fost controlate în trimestrul II al anului 10 unităţi, la 5 unităţi fiind semnalate încălcări ale prevederilor art. 78 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificată şi completată. Au fost dispuse măsuri de remediere a deficienţelor constatate.

5. Campanii naţionale privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată

în domenii susceptibile utilizării frecvente a acesteia.

-Campanie muncă fără forme legale de angajare-Protecţie şi gardă, comerţ, perioada 25.04.-26.04.2012

9 angajatori controlaţi, 31 deficienţe, 14 sancţiuni, amenzi în valoare totală de 2000 lei.

-Campanie construcţii perioada 14-16 mai 2012

17 angajatori controlaţi , 47 deficienţe constatate, 22 sancţiuni, din care 2 amenzi în valoare totală de 2.000 lei .

Campanie confecţii-textile, pielărie şi încălţăminte, perioada 22-23 mai 2012

12 angajatori controlaţi , 1785 salariaţi, din care 1466 femei, 40 deficienţe constatate, 12 sancţiuni pentru neacordare repaus săptămânal, neânmânare exemplare contracte de muncă către salariaţi, nedesemnare în scris persoane care completează Registrul general de evidenţă salariaţi în format electronic.

- Campanie construcţii perioada 05-15 iunie 2012

14 angajatori controlaţi , 37 deficienţe constatate, 19 sancţiuni, din care 2 amenzi în valoare totală de 2.000 lei .

Valoarea sancţiunilor aplicate de către compartimentul Control Relaţii de Muncă în trimestrul II al anului 2012 este de 152.500 lei.

Valoarea sancţiunilor aplicate în cursul semestrului I 2012 de către compartimentul Control Relaţii de Muncă, este de 413.300 lei.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate în cadrul ITM Botoşani de către compartimentele Sănătatea şi Securitatea Muncii şi Control Relaţii de Muncă în cursul trimestrului II -2012, este de 208.000 lei.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate în cadrul ITM Botoşani de către compartimentele Sănătatea şi Securitatea Muncii şi Control Relaţii de Muncă în cursul semestrului I -2012, este de 628.500 lei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.