Poliţiştii botoşăneni – ambasadori ai programului „EROII INTERNETULUI” - FOTO

Poliţiştii botoşăneni – ambasadori ai programului „EROII INTERNETULUI” - FOTO

În datele de 30 şi 31 mai 2022,  poliţiştii Compartimentului de Analiza și Prevenire a Criminalității au fost alături de elevii şi de cadrele didactice din clasele gimnaziale  ale Școlii Gimnaziale „Gheorghe Coman” Brăeşti şi ale Școlii Gimnaziale nr. 7 Botoșani pentru a promova programul “EROII INTERNETULUI”, derulat de către ONG-ul Adfaber în parteneriat cu Poliţia Română, susţinut de Ministerul Educaţiei, cu scopul de a asigura un climat de siguranţă pentru copii atunci când aceştia folosesc internetul.

Siguranţa pe internet a fost subiectul dezbătut de poliţişti cu elevii. Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

Prevenirea victimizării prin infracțiuni informatice reprezintă o prioritate a Poliției Române pentru anul 2022, copiii și tinerii reprezentând unul din grupurile țintă ale activităților preventive.

În cadrul activităților au fost distribuite materiale de promovare a programului realizate de către Adfaber.

Cadrele didactice au fost încurajate să se înscrie pe platforma „adfaber.org/eroii internetului” pentru training urmând ca, din următorul an şcolar, să le vorbească ei copiilor, în cadrul unui modul de predare, despre pericolele online-ului.

Unul din scopurile principale ale programului este atragerea părinţilor şi a cadrelor didactice asupra principalelor platforme accesate de copii în mediul online, pentru a-i putea înţelege şi ajuta pe aceştia.

RECOMANDĂRI  PENTRU COPII
-Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta;
-Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice;
-Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi; în plus, odată ce asemenea fotografii vor fi făcute publice, nu vei mai putea decât foarte greu să ștergi din amintirea ta trauma rușinii si umilinței la care ai fost expus. Gandește-te foarte bine înainte de a te expune într-un mod indecent!
-Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet  este adevărat!
-Nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur;
-Nu te teme de cei care te amenință pe Internet, ca să te determine să faci ceea ce doresc ei. Ei nu au putere asupra ta, doar te păcălesc pe tine că ar avea vreo putere si doar dacă-i crezi au putere! În realitate, singura lor putere este anonimatul. În fața unor adulți responsabili, precum părinții tăi, profesorii sau polițiștii, medicii sau psihologii, agresorul tău se va dovedi mai neajutorat decât tine, pentru că el se știe vinovat. Dacă te amenință că are acces la informații confidențiale ca să îți arate că e bine informat, nu uita că în realitate are acces numai la informații care se găsesc foarte ușor pe Internet și nu dovedesc nimic. Așa că, nu ezita să anunți un adult în care  ai încredere că ești victima unei agresiuni sub orice formă pe Internet și vei fi protejat!
-Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă.

Stirea anterioara

Poliția vine la ușă dacă ai căutat așa ceva pe google. Românii trebuie să aibă grijă

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.