20 de activități de prevenire a faptelor antisociale în mediul școlar realizate de jandarmii botoșăneni
De la începutul noului an școlar, jandarmii botoșăneni au desfășurat douăzeci de activități de prevenire a faptelor antisociale în mediul școlar.
La activități au participat aproximativ 1000 de elevi și cadre didactice, acestea desfășurându-se sub forma unor discuții despre prevenirea faptelor antisociale și consumului de substanțe interzise cu efect psihoactiv, dar au fost abordate și teme privind siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, precum și consecințele legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională.
Pe parcursul anului școlar 2025 - 2026, jandarmii vor desfășura în paralel trei campanii preventiv-educative distincte, adresate elevilor din clasele primare - ,,Patrula prieteniei", gimnaziale - ,,Școala ta în siguranță" și liceenilor – „Alege să fii fair-play!".
În vederea derulării cu eficiență a acestor campanii preventiv-educative, inițiate la nivel național de Jandarmeria Română, au fost desemnați ofițeri și subofițeri cu experiență din structurile operative de ordine publică, pentru gestionarea activităților și evaluarea impactului acestora în mediul școlar.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.