Aprilie, luna de foc. 58 de intervenţii ale pompierilor în două zile!

Aprilie, luna de foc. 58 de intervenţii ale pompierilor în două zile!

În primele două zile ale lunii aprilie, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate şi au intervenit în 58 situaţii de urgenţă.

Este vorba de nouă incendii, două alte intervenţii (transport persoane, transport apă), opt misiuni pentru înlăturare elementelor de construcţie şi a arborilor rupţi de vânt care prezentau pericol pentru trecători, două misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată (patru cartuşe de carabină cal. 7,62 mm descoperite în gospodăria unui localnic din Pomârla),  o misiune pentru transportul medical de urgenţă al unui botoşănean la un spital de specialitate din Iaşi cu elicopterul SMURD, o misiune de asigurare a măsurilor p.s.i. pe timpul desfăşurării unui eveniment cu public numeros şi 35 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 37 de persoane şi protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 845.000 lei.

Valoarea bunurilor distruse în urma incendiilor a fost estimată la cca. 130.000 de lei.

9 incendii în două zile

În zilele de vineri şi sâmbătă, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a 9 incendii izbucnite în gospodăriile sau pe terenurile agricole ale unor localnici din municipiul Botoşani, comuna Vlăsineşti, satul Bobuleşti (oraşul Ştefăneşti), comuna Mihălăşeni, satul Tocileni (comuna Stăuceni), comuna Călăraşi, oraşul Săveni, comuna Dângeni şi comuna Santa Mare.

Dacă la Vlăsineşti, Bobuleşti (oraşul Ştefăneşti), Mihălăşeni, Tocileni (comuna Stăuceni), Călăraşi, Dângeni şi Santa Mare evenimentele s-au produs ca urmare a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, la Săveni incendiul a fost generat de un coş de fum necurăţat, iar la Botoşani, cel mai probabil, de o ţigară aprinsă aruncată pe materiale combustibile. Incendiile de vegetaţie uscată /deşeuri nu s-au soldat cu pagube materiale.

Cele mai mari pierderi s-au înregistrat în urma incendiului izbucnit sâmbătă după-amiază, într-o gospodărie de pe strada Victoriei din municipiul Botoşani şi care a afectat trei locuinţe, construite foarte aproape unele de altele. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit cu cinci autospeciale cu apă şi spumă, mai bine de patru ore. Flăcările au distrus o parte din acoperişul celor trei case, aparatură electrocasnică, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, două geamuri termopan şi o tonă de lemne, pagube estimate la cca. 130.000 de lei.

Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 620.000 lei.

Intervenţiile pentru stingerea celor nouă incendii au fost îngreunate de vântul care a suflat cu putere, favorizând extinderea flăcărilor.

Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri şi  desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Reamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

·    obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
·    obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;
·    informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
·    realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.