Cum să strângi banii pentru pensia de peste 30 de ani

Cum să strângi banii pentru pensia de peste 30 de ani

Pensiile de stat nu mai garantează veniturile viitoare. Cele din pensiile private vor fi şi ele insuficiente. Ca urmare, tinerii care au în prezent 30 sau 35 de ani trebuie să economisească în plus, şi să investească, încă de pe acum, spun profesioniştii consultaţi de  ECONOMICA.NET. Este nevoie „să pună deoparte“, doar pentru „pensie“, cel puţin 10% din veniturile lunare actuale, pentru a avea şanse să se apropie de nivelul de trai dorit. La început, banii trebuie investiţi în acţiuni şi în alte active care dau randamente mari pe termen lung.

„Cât ar trebui să economisească? Sincer: 30% din venituri“, propune Mihnea Bărbulescu, director de marketing la Erste Asset Management România (EAM). Firma este cel mai mare administrator de investiţii din România cu active de peste 3,77 miliarde de lei.

Cât şi cum?

„Cât să consum şi cât să economisesc? Este o dilemă şi mai profundă  în perioade de criză economică, când standardul de viaţă este greu de menţinut, de unde tendinţa de a renunţa la economii sau, şi mai rău, de a trăi pe credit“, spune  Alin Brendea, director general adjunct al firmei de brokeraj Prime Transaction.

Răspunsul ar trebui să fie rezultatul unei ecuaţii de patru variabile: suma economisită, frecvenţa economisirii, rata de creştere sperată şi valoarea finală, aminteşte Adrian Danciu, director general al societăţii de administrare a investiţiilor SAI Broker Cluj Napoca.

„Trebuie să prestabilim cel puţin trei din necunoscute, ca să aplicăm formulele de calcul“, spune Adrian Danciu.

De exemplu, „dacă dorim ca, în momentul ieşirii la pensie, peste 30 de ani, să avem economii de circa 67.000 lei, este nevoie să economisim aproximativ 45 de lei pe lună, la un randament mediu anual de 8%“, a calculat analistul clujean.

O persoană cu venituri mari în perioada activă  va avea în mod sigur nevoi pe măsură la pensie, spune Mihai Purcărea, directorul de investiţii al EAM. Dar dacă vrem mai mult, trebuie economisit mai mult.

„Pentru a avea, la pensie, 60% din venitul mediu lunar înregistrat în perioada activă, trebuie să economisim 20,2% din venituri, timp de 35 ani. Dacă suntem mai “pretenţioşi” şi ţintim ca, la pensie, să încasăm 80% din venitul actual, atunci gradul de economisire creşte la 27%“, a calculat administratorul de investiţii de la EAM.

Estimările au fost făcute în funcţie de mai multe premise, printre care structura portofoliului de economisire / investiţie şi randamentul previzibil (câştigul) acestora, asupra cărora vom reveni.

Dacă deja „avem o pensie pilon 2 (pensie private obligatorii, n.r.), unde se vor economisi până la 6% din venituri, rezultă ca ar mai trebui să economisim separat 14,2%, pentru a ajunge la 60% din venituri (respectiv 21% pentru a ajunge la 80%), precizează Mihai Purcărea, în urma unor „calcule orientative“.

„Este recomandabil ca o proporţie de 10 – 20% din venitul anual să fie economisită“, este de părere, la rândul său, Alin Brendea, şeful brokerilor de la Prime Transaction.

Mai puţin sever este Dan Nicu, preşedintele firmei de administrare a investiţiilor BRD Asset Management: „o proporţie de 8 – 10% din venituri ar fi corespunzătoare unei pensii rezonabile pe un orizont de timp de 20 - 25 de ani“.

Majoritatea răspunsurilor primite la ECONOMICA.NET indică rata de economisire de 10% din venituri şi majoritatea fac calculele la un randament mediu anual de circa 10%, apropiat de cel al fondurilor de  pensii.

Toţi atrag atenţia că, la începutul unei perioade lungi de economisire / investiţii, banii trebuie plasaţi în acţiuni la bursă , sau în fonduri de investiţii care au, la rândul lor, în diferite proporţii, plasamente în acţiuni.

Acesta este însă alt capitol al ghidului nostru.

De câţi bani trebuie „să uiţi“ lunar

O rată de economisire de 10% dintr-un salariu minim de 750 sau 800 de lei (cât va fi din vara acestui an),  într-un instrument ce creşte constant cu 6% pe an, asigură un venit de puţin peste 500 de lei pe luna, la data pensionării, potrivit calculelor lui Horia Gustă, preşedintele firmei de administrare a investiţiilor Certinvest.

Iata cum ar arata veniturile la pensie, tip de 15 ani dupa pensionare, în funcţie de suma economisită:

Suma economisită (lei) cu un randament anual de 6%, la o investiţie lunară de....

„Începeţi economia cu minim 100 -130 de lei pe lună. Suma nu e atât de greu de pus deoparte, şi în prima etapă crează deprinderea, urmând ca apoi, cât mai repede, suma sa fie crescută după posibilităţi şi „antrenament“, sfătuieşte Cristian R. Fäder, directorul de investiţii pentru România al Palmer Capital. Firma administrează un fond de investiţii concentrat pe România.

„Primul pas ar fi să reuşeşti, în primii 2 ani, să acumulezi (în depozite bancare sau fonduri de investiţii) un capital de pornire. În compunerea acestui capital vor intra sume mici şi constante din salariul lunar (de exemplu, daca ai un salariu de 1.800 lei, poţi să pui lunar 100 lei aici şi vei strînge 2400 lei)“, scrie consultantul financiar Corneliu Stanciu, business partner Lyoness.

Problema se poate pune şi invers, sugerează Valentin Ionescu, fost director general al Bursei de Valori Bucureşti, şi poate că e chiar mai stimulativ aşa: Ce pensie lunară vreau să am? 300 de euro, 500 de euro, 1000 de euro ?

„După ce ştim acest lucru, trecem la următorul pas. Fac o proiecţie pe 30 de ani, calculată la un randament mediu al plasamentului, şi de aici rezultă cît trebuie să economisesc.Cu alte cuvinte, dacă vrem o pensie mare, trebuie să economisesc mai mult“, conchide Valentin Ionescu.

„Dacă ai în jur de 30 de ani, îţi va fi mai uşor să pui deoparte o proporţie mai mică din venituri, o perioadă mai mare de timp, decat dacă laşi vremea să treacă, întrucât va trebui să pui o proporţie mai mare la o vârstă mai înaintată“, completează Cristian R. Fäder.

„Trebuie să fim şi realişti privind nevoile pe care le vom avea la pensie, şi anume de 70-80% din veniturile medii din perioada activă. Adică, de exemplu, 4.800 de lei pe lună ca să traim, după pensionare, la acelaşi standard la care trăiam cu un venit de 6.000 lei /lună, înainte“, spune Valentin Ionescu, care este acum administratorul Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Moldova.

Bine ar fi ca, „după doi ani, să deţii o sumă între 5.000 şi 10.000 euro sau mai mult“, spune Corneliu Stanciu, care propune şi o altă abordare.

„Oamenii vin brusc în această noua realitate (că trebuie să se ocupe singuri de pensia lor) şi trebuie să-şi asigure un minim de educaţie financiară. Apoi, să-şi clarifice scopul final: au 30 de ani şi vor ca la 60 de ani sa aibă venituri echivalente cu 1.000 euro / lună“, spune consultantul. Nu este imposbil, mai asigură el, chiar dacă nu câştigi acum atât de mult.

Resursele sunt limitate? „Este complet fals! Resursele sunt nelimitate, trebuie doar să ştii să ajungi la ele“, ne mai scrie Corneliu Stanciu.

Şi încă un detaliu important : economiile pentru pensie trebuie separate de celelalte, pentru scopuri curente, şi de bugetul tampon pentru necesităţi neprevăzute.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.