La 40 de zile dupa Înviere prăznuim Înălţarea lui Isus Hristos la cer, iar creştinii se saluta cu Hristos S-a înălţat! şi Adevărat S-a înălţat! Sărbătoarea este consacrată şi ca Zi a Eroilor, România comemorând şi pe eroii români şi pe cei străini. În aceeaşi zi, calendarul popular marchează  Ispasul şi Joia Iepelor, sau Paştele Cailor.

Sărbătoarea Naţională Ziua Eroilor comemorează bărbaţii şi femeile care au căzut de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate, pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Ispas, un personaj mitic care ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer, este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă. El ar fi fost un om vesel şi întocmai ca şi el, credincioşii trebuie să fie şi ei bine dispuşi. De ziua lui, se înroşesc ouă şi se petrece întocmai ca în ziua de Paşti.

Se poarta foi de nuc la brâu, ca şi Hristos în momentul Înălţării, pe lângă puterea lor tămăduitoare se spune că frunzele de nuc sunt de fapt limbile de foc, o alta formă pe care o poate lua Sfântul Duh, care l-au înconjurat pe Iisus.

Se crede că cerurile sunt deschise de la Paşte la Înălţare, iar cei care mor de Ispas nu mai trec prin Judecata de apoi şi ajung direct în rai.

La Ispas, în unele locuri, se sacrifică miei, se taie părul din vârful cozilor la vitele cornute, se ţin târguri şi nedei, cel mai important fiind Târgul de Fete de la Blaj.

La Ispas se curăţă şi împodobesc mormintele cu flori, frunze şi ramuri de paltin şi se fac pomeni cu brânză, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu pentru a ospăta sufletele celor care au murit, crezându-se că în această zi sufletele lor se înalţă la cer şi să aibă merinde de drum.

În drumul lor spre cer, la Joimari, unele spirite ale morţilor se pot însă rătăci, iar cele rămase pe Pământ  devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor cu lapte şi oamenilor. De aceea, în noaptea şi ziua de Ispas se ţin multe obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean sau sunatul din buciume să nu se prindă farmecele şi să se alunge relele.

În ziua de Ispas nu se dă foc, pentru ca oamenii să nu aibă inima rea în casă, şi nu se dă sare, pentru că altfel vacile nu vor avea smântână.

Ziua de Ispas este hotar pentru agricultură: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, pentru că ce se seamănă după Ispas nu rodeşte, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane şi se însemnează mieii prin crestarea urechilor.

În unele zone din Transilvania, Ispasul este cunoscut ca Joia iepelor sau Paştele cailor,  o sărbătoare când caii nu sunt puşi la căruţă şi se odihnesc, o sărbatoare care este prilej pentru organizarea de târguri şi pentru încheierea unor afaceri. Legendă spune că, atunci când Fecioara Maria îl năştea pe Isus, caii făceau mare gălăgie, iar aceasta i-ar fi blestemat să fie animale mereu flamânde, cu excepția unei singure zile pe an: Paştele cailor. sursa: crestinortodox.ro