2 aprilie ar putea deveni Ziua Instituţiei Prefectului din România

2 aprilie ar putea deveni Ziua Instituţiei Prefectului din România

Membrii Comisiei pentru administraţie publică şi administrarea teritoriului din Senat au dat raport de admitere propunerii legislative privind instituirea zilei de 2 aprilie – Ziua Instituţiei Prefectului din România.

Iniţiatorii proiectului, parlamentari PSD, ALDE, PNL, consideră necesară instituirea unei zile dedicate Instituţiei Prefectului, data aleasă, de 2 aprilie, având o semnificaţie istorică importantă, fiind data la care a fost instituită noţiunea de “prefect” prin lege. Ziua Instituţiei Prefectului din România poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor instituţiei Prefectului la dezvoltarea ţări noastre din punct de vedere economic, cultural şi social.

Propunerea legislativă prevede că autorităţile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor în limita fondurilor disponibile.

Potrivit expunerii de motive, de-a lungul timpului Instituţiei Prefectului i s-a acordat o importanţă deosebită de către domnitorii, regii sau guvernele ce s-au succedat la conducerea ţării, conferindu-i puteri diferite, de la un rol cu competenţe restrânse până la cel de şef al judeţului, în funcţie de modificările asupra legilor ce stabileau poziţia prefecturilor. În prezent, prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu, autoritate a administraţiei publice locale şi conducător al serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi centrale ale administraţiei publice este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local. Pentru exercitarea prerogativelor îşi desfăşoară activitatea în cadrul Instituţiei Prefectului – instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu şi buget propriu şi este ajutat în activitatea sa de subprefect, amândoi făcând parte din categoria înalţilor funcţionari publici.

„Este indiscutabil faptul ca prin competenţă, cinste şi corectitudine prefecţii României, specialişti din diferite domenii, au contribuit la ridicarea ţării noastre din punct de vedere economic, cultural şi social prin activităţi corecte, competenţe desfăşurate pentru şi cu sprijinul locuitorilor ţării”, se mai precizează în proiectul de act normativ.

Senatul este prima Cameră sesizată. Sursa: administratie.ro

Stirea anterioara

O nouă sărbătoare legală şi nelucrătoare, votată în Senat

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.