Polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au organizat miercuri, 29 decembrie 2021, o acțiune pe linia verificării teh…
Temperaturile pozitive de pe timpul zilei și cele negative de pe timpul nopții au creat un nou pericol. Este vorba de țurțurii care s-au format pe marginea acoperișurilor.
…
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 42 de ani, din municipiul Dorohoi, care se află de mai mulți ani în Anglia, menținând per…
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, va avea, de la 1 ianuarie, un nou dir…
Polițiștii botoșăneni continuă activitățile pentru verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice, precum și pen…
O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile a provocat un incendiu, în această dimineață, într-o garsonieră situată la etajul 1 …
Asigurarea ordinii și siguranței publice la manifestările tradiționale reprezintă obiectul principal al jandarmilor pe timpul misiunilor desfășurate în ultima zi a acestui a…
Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului.
&Icir…
La români sunt multe obiceiuri în Ajunul Anului Nou, dar și multe superstiții legate de noaptea de Revelion. Ajunul Anului Nou este foarte important, de această zi fii…
Stresul, anxietatea, un serviciu suprasolicitant sau un nivel scazut al glicemiei sunt motive care determina oboseala ocazionala. Spre deosebire de barbati, femeile trec mai des prin episoade de extenuare fizi…
Cristina Cioran a trecut prin momente dificile alături de fiica ei, Emma. Vedeta a decis să îi facă o vizită mamei sale, chiar în prima zi de Crăciun, în Constanța. După ce a observat c…
„Astăzi m-am vaccinat împotriva COVID-19 și cu a treia doză, booster, pentru a mă proteja pe mine și pe cei din jurul meu. Am dorit să fac public acest fapt pentru a întări ideea că doar așa …
Cu sufletul împietrit am aflat de greaua încercare prin care trece primarul orașului Săveni, domnul Relu Tîrzioru. În această dimineață, fratele domniei sale, LIVIU TÎRZIORU, a tr…
Pierderea unei ființe dragi inimii nu poate fi înlocuită cu nimic din ceea ce este lumesc, iar în urmă rămân amintirile și rugăciunile care vor ține vie moștenirea spirituală a celor pe care …
Un accident neobișnuit a avut loc, marți, 28 decembrie 2021, în județul Botoșani! Un bărbat a fost călcat de mașina din care tocmai coborâse. Totul s-a petrecut la Românești, unde un bărbat d…
Un tânăr de 23 de ani, din județul Botoșani, a dat de necaz în timp ce se afla în a treia zi de Crăciun, la Vatra Dornei. Botoșăneanul, din Vlăsinești, circula cu un motociclu când a fo…
Un bărbat în vârstă de 80 de ani, din satul Tătărășeni, comuna Havârna, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat…
Marian Godină nu mai este polițist! După aproape 20 de ani de profesie, fostul concurent Survivor a anunțat că a demisionat din Poliția Română.
Marian…
De Sărbători, mâncăm mai mult, nu este un secret. Iată de ce, în această perioadă este posibil să ne „luptăm” cu indigestiile. Am ales pentru tine cele mai bune ceaiuri care tratează ac…
Vedeta de televiziune Andreea Mantea (35 de ani) a fost invitata in cadrul emisiunii „40 de intrebari cu Denise Rifai", ocazie cu care a facut o serie de dezvaluiri incendiare despre viata sa amoroa…
Toată săptămâna ne pasă de ce cred alții despre noi, suntem cu ochii pe cei din jur. Ziua cea mai sensibilă este cea de 30 decembrie. Suntem prea atenți la aluzii sau la critici și lucrurile se pot stric…
COVID anulează Revelionul. Spectacolele de Anul Nou au dispărut în mai multe locuri de pe glob. Motivul este legat de restricțiile impuse împotriva temului coronavirus. Oamenii sunt nevoiți să se b…
Difteria este o afecţiune extrem de contagioasă, produsă de toxina difterică. Boala afectează de regulă mucoasele şi are o perioadă de incubaţie de două-cinci zile.
Cazuri de difterie şi-au făcut apariţia l…
Un accident rutier s-a produs în seara zilei de luni, 27 decembrie 2021, pe drumul național DN 29B Dorohoi - Botoșani, la ieșirea din localitatea Cătămărăști Deal.
Potrivit primelor informații primite…
Finalul de an aduce lansarea unui film mult așteptat de micii reporteri ai redacției Buzz și aceasta deoarece proiectul este primul documentar de anvergură la care au muncit membrii cercului de jurnalism &bdqu…
Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr.9 Vlăsineşti au fost sesizați sâmbătă 25 decembrie, prin apel 112, despre faptul că între localităţile Ştiubieni şi Vorniceni s-a produs un accide…