Un atac cibernetic a avut loc marți, 30 ianuarie, la Camera Deputaților. Hackerii au spart baza de date a instituției și au obținut informații confidențiale despre aleși.
Secre…
De la începutul acestui an, jandarmii botoșăneni au întocmit, în trei situații, acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii inf…
Polițiștii de imigrări din Botoșani, în cooperare cu polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani - Serviciul de Ordine Publică, au desfășurat, joi 25 ianuarie,…
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, duminică 29 ianuarie, pe drumul național D.N. 29 D, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din comuna R…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au acționat duminic…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit duminică 29 ianuarie, pentru control, pe drumul public, din comuna Hudești, un autoturism condus de un t&ac…
Consiliul Județean (CJ) Botoșani a demarat realizarea unuia dintre cele mai importante documente suport pentru dezvoltarea județului. Este vorba de actualizarea Planului de Amenaj…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Darabani au identificat duminică 29 ianuarie, un bărbat, de 52 de ani, din comuna Păltiniș, pe numele căruia era emis, de cătr…
O mașină a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier pe raza localității Zăicești, în urmă cu puțin timp. În eveniment a fost implicat un singur …
Vă invităm cu cei mici la teatru să vizionaţi spectacolul „Scufiţa roşie”, după următorul program:
- joi, 01 februarie 2024, de la ora 18:00
- sâmbătă 03 februarie 2024, de la ora 11:00
- …
Directorul ANM, Elena Mateescu, a prezentat prognoza meteo pentru începutul lunii februarie. „Vorbim, cel puțin pentru debutul lunii februarie, de o vreme mai caldă decât în mod obișnui…
Studenții vor beneficia de tabere gratuite, grație inițiativei Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES). Programul are ca scop desfășurarea de activități reacreative în afara med…
Uneori, este obositor sa faci un dus in momentele in care te simti vlaguit. Sau daca iti este rau sau esti internat in spital. Dar sa sari peste dusul zilnic este intr-adevar atat de normal si inofensiv pentru…
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit sâmbătă 27 ianuarie, pentru control, pe drumul județean DJ 282, în comuna Todireni, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din aceeași lo…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, împreună cu cei ai Serviciului Rutier și jandarmii au acționat sâmbătă 27 ianuarie, pentru pentru menținerea unui climat de ordine ș…
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au finalizat cercetările, în luna ianuarie 2024, în două dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de uciderea animalelor cu i…
În plină iarnă, un bărbat în vârstă de 60 de ani a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în localitatea Baisa, seara trecută.
La ca…
Marian Godină nu mai este polițist! După aproape 20 de ani de profesie, fostul concurent Survivor a anunțat că a demisionat din Poliția Română.
Marian…
Clubul Toastmasters Botoșani, club de vorbit în public și leadership, și-a propus să fie mai implicat în comunitatea locală și a demarat o colaborare cu structurile de tineret din județ.
Liceeni…
În săptămâna 29 ianuarie - 4 februarie 2024 se produc mai multe aspecte armonioase între planete, iar nativii din toate zodiile vor avea parte de evenimente importante în viața lor.
…
Un motiv in plus pentru a miza pe un somn bun peste noapte: mai putin de sase ore de odihna sau noptile nedormite cresc riscul de a dezvolta placi periculoase pe artere, arata un nou studiu american.
…
Las Fierbinți a reprezentat, și în 2023, liderul incontestabil de audiență în România, clasându-se pe primul loc în topul preferințelor.
Cu un rating mediu de 10,1% și o cotă d…
Elicopterul SMURD a fost solicitat duminică, 28 ianuarie 2024, pentru a prelua un bărbat, în vârstă de 82 de ani, din Dorohoi.
Acesta a ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi unde medicii l-au diag…
Casele a două familii din localitățile Brăești, Flămânzi și Pomârla au fost în pericol, duminică, 28 ianuarie 2024, din cauza coșurilor de fum necurățate de funingine.
Pompierii din Doroho…
Potrivit meteorologilor Accuweather, luna februarie va fi caracterizată prin temperaturi și fenomene anormale, în București și în restul orașelor. Astfel, în luna februarie a acestui an, zăpa…
Ministerul Finanțelor ia în calcul o amânare a amenzilor pentru sistemul e-Factura, în contexul în care raportarea a devenit obligatorie de la 1 ianuarie.
Raportarea a devenit obliga…