Facebook a actualizat interfaţa grafică pentru serviciul de ştiri, cu fotografii mai mari, linkuri, inclusiv cele care direcţionează către reclame publicitare, dar şi intrumente n…
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează o nouă licitaţie pentru vânzarea unor bunuri aparţinând Clubului sportiv „Şcoala de fotbal Gică Popescu” din Craiova p…
Dragostea dintre Liviu Vârciu şi Adelina Pestriţu este una cu năbădăi, cu numeroase despărţiri şi împăcări, însă aceste episoade nu-i sunt pe plac prezentatorului.Ultima împăcare …
Cârnaţii, şunca şi alte tipuri de carne procesată cresc riscul unei morţi timpurii, potrivit unui studiu care arată efectul nociv pe care conservanţii din mezeluri îl au asupra să…
Venirea primăverii aduce multă bucurie dar şi mai multe cheltuieli, în special familiilor din mediul rural. În urma vizitelor săptămânale pe care le efectuează în cadrul colegiulu…
Un bolnav psihic a semănat teroare în rândul cadrelor medicale, sâmbătă dimineaţă. Bărbatul de 38 de ani a fost luat de la domiciliu de un echipaj de la Ambulanţă, de pe strada Ge…
Europarlamentarul Monica Macovei, unul dintre candidații pentru șefia PDL, vine sâmbătă la Botoșani.Ea va avea o întâlnire cu reprezentanții organizației județene a PDL Botoșani, …
Ziua de 8 Martie este recunoscută pe întreg mapamondul ca sărbătoarea internațională a femeii. Și cum maternitatea este cea care împlinește cu adevărat o femeie, la inițiativa pre…
Vineri, 8 martie, Tineretul Național Liberal a oferit în semn de prețuire, Doamnelor și Domnișoarelor din Botoșani, flori și ciocolată.Mesajul acțiunii a fost „Mărțișoare româneșt…
Juriul Competiţiei pentru Capitala Earth Hour 2013 a desemnat clasamentul final al concursului. Botoşani, Ploieşti şi Timişoara au obţinut cele mai bune rezultate, la cele 4 categ…
În orice anotimp, nucile ne ajută să înlăturăm neplăcerile cotidiene: frig, căldură excesivă sau oboseală. Mai mult, nucile au un efect protector asupra inimii, iar cardiacii pot profita de beneficiile acestor…
Candidaturile pentru functiile din noua structura de conducere a organizatiei judetene a PSD Botosani vor fi depuse in urma unei analize riguroase ce se va face in interiorul partidului.„Nu am inceput sesiunea…
Un bărbat de 69 de ani care conducea un moped a fost accidentat mortal, vineri la amiază, pe raza localităţii Leorda. Acesta a încercat să facă un viraj la stânga fără a se asigura, fiind lovit de o autoutilit…
În perioada 09 -11 martie a.c., jandarmii botoşăneni vor executa misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice la manifestările cu public numeros organizate în municipiul Botoşani.Sâmbătă şi duminică, luc…
63 din cei 79 de secretari ai unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ au fost prezenţi ieri în Sala Nicolae Iorga a Prefecturii pentru a-şi desemna reprezentanţii din Comisia de disciplină. Forul, ce fu…
Viceprimarul Constantin Bursuc împreună cu biroul Organizației Locale PNL Dorohoi și cu organizația tinerilor național-liberali au împărţit, flori doamnelor şi domnişoarelor din Dorohoi.Iniţiativa de Mărţişor …
Pentru administraţia locală fiecare zi este una specială, dar pentru mine ca primar este întotdeauna mai mult. De-a lungul anilor am învăţat că administraţia se adresează în oficiile ei inteligenţei, imaginaţ…
Organizaţia TNL Dorohoi organizează duminică, 10 martie, ora 10:00 concursul „Cupa primăverii la șah”, Ediția I.Evenimentul va avea loc în sediul PNL din Dorohoi, strada Dumitru Furtună nr.29. Înscrierile se f…
Bogdan Ota, compozitorul şi pianistul român devenit celebru în urma concursului "Norvegienii au talent", a concertat pe 27 februarie la Opera Română din Cluj. Peste 900 de clujeni au luat parte la concertul de…
Ca urmare a activităților defășurate, joi 7 martie 2013, a fost identificat și reținut urmăritul general Merticariu Ionuț-Bogdan de 23 ani, din orașul Darabani, care posedă mandat de executare a închisorii emi…
PSD şi UNPR se pregătesc de fuziunea programată pentru Congresul din aprilie. Negocierile sunt în toi, însă reprezentaţii celor două partide vorbesc deja ce posturi de la vârf vor merge la UNPR. Dacă la nivel …
Poliția municipiului Dorohoi - Biroul de Investigaţii Criminale joi 7 martie 2013, în cadrul unei acţiuni organizate, a fost documentată activitatea infracţională a lui Gabriel M. de 15 ani, din localitatea Ba…
Joi 7 martie 2013, orele 13:00 s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore in arestul I.P.J Botoşani a lui B. Ciprian-Ionuţ de 28 ani, din municipiul Paşcani, județul Iași, pentru săvârşirea unei infra…
Asociatia pentru Protectia Aniamlelor Ador doreste sa informeze populatia orasului Botosani referitor la ceea ce inseamna o campanie de sterilizare a cateilor comunitari si ce rezultate poate avea aceasta.In m…
Deputatul PSD Tamara Ciofu, împreună cu Primăria Botoșani, va continua și în ziua de 8 Martie acțiunea de testare gratuită a glicemiei și de măsurare a tensiunii arteriale pentru locuitorii din municipiu. Astf…
SMS-urile sunt o variantă simplă de a transmite MESAJE DE 8 MARTIE. mediafax.ro îţi propune câteva mesaje pe care le poţi trimite de ZIUA FEMEII.MESAJE DE 8 MARTIE - ZIUA FEMEII:Fie ca primăvara iubirii să îţi…