Sosirea la Botoșani a premierului Victor Ponta, va avea loc în jurul orei 9:00, chiar pe drumul DN 29 Botoşani - Suceava în parcarea de la intrarea în localitatea Baisa, la 8 kilo…
„Cred că pot să ofer soluţii pentru România, m-am săturat să văd această ţară târâtă înapoi de incompetenţă", a spus fostul ministru de Justiţie.„Nu am putut ignora mesajele din u…
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat joi că începând din 2015 vor intra la liceu copiii care obţin o medie de admitere de peste 5.„Nu cred că este corect să se intre la …
Anual, în ultima duminică din martie, se trece la ora de vară. În 2013 s-a dat ceasul înainte cu o oră pe 31 martie. Similar, în ultima duminică din octombrie, se trece la ora de …
Un număr de aproximativ 170 de deținuți au fost depistați accesând site-ul de socializare Facebook în primele opt luni ale anului, a declarat pentru AGERPRES Mihai Munteanu, repre…
Majoritatea celor care ţin regim sau vor să-şi păstreze greutatea optimă pun semnul egal între mâncare nesănătoasă şi carbohidraţi, însă nutriţioniştii avertizează că lucrurile nu…
Prezentă, marţi seara, la Gala Premiilor VIP, actriţa Magda Catone a căzut atât de rău de pe scenă încât unii dintre cei prezenţi s-au panicat de-a dreptul, în timp ce alţii au pu…
Social democrata Doina Federovici a fost realeasă, joi, în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene de femei. Ea a fost reconfirmată în funcţie prin vot deschis, fiind susţi…
Ministrul Mediul Rovana Plumb a ajuns, joi după-amiază, la Botoșani. Ea a fost întâmpinată la Instituția Prefectului de reprezentantul Guvernului în teritoriu, Costică Macaleți, p…
Sindicatele din sănătate anunţă acţiuni de protest de amploare în perioada imediat următoare. Lia Temciuc, liderul Sanitas la Spitalul Judeţean, a declarat că la sfârşitul lunii o…
Asociaţia RoRec, împreună cu autorităţile locale, colaborează permanent în vederea dezvoltării unei infrastructuri coerente de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE), în folosul cetăţenilor. În…
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a analizat candidaturile depuse pentru funcţiile scoase la concurs la noua structură creată, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.Dosarele celor zece comisari ai secţi…
Autorităţile din Botoşani au avut, joi dimineaţă, o şedinţă pentru a stabili programul exact al premierului Victor Ponta.Startul lucrărilor de modernizare a drumului naţional ce leagă Botoşaniul de Suceava va …
„Flying Seagull”, adică „Pescăruşul zburător”, o trupă de tineri voluntari (actori, clovni şi muzicieni) din Anglia au poposit miercuri la Grădiniţa nr. 4 ,,Licurici” – structură a Şcolii Gimnaziale ,,Sfânta M…
Amanarea de ieri s-a decis strict din motive tehnice, legate de corelarea bazelor de date intre Ministerul de Interne si cel al Finantelor Publice. Nu exista controverse in Guvern legate de Noul Cod Rutier.Toa…
Toate mărcile proprii de la Carrefour propun clienților avantaje care sunt descrise pe larg în catalogul special, valabil în perioada 10 – 23 octombrie 2013.Pentru cele mai mici prețuri de pe piață, gama Carre…
Polițiștii au depistat în trafic, miercuri, 9 octombrie 2013, în jurul orei 19:25, pe DE 58, în orașul Flămînzi, autoturismul condus de C. IONUȚ-DANIEL de 34 ani, din municipiul București.Verificările efectuat…
Asociaţia B-Right Media va decerna vineri, 11 octombrie 2013, Premiul pentru „Învăţătorul Debutant al Anului 2013”, în cadrul Galei Angelica Gherman, ce va avea loc începând cu ora 18.00, la Complex Europa.Ga…
Polițiștii au depistat în trafic, miercuri, 9 octombrie 2013, în jurul orei 19:30, pe DJ 296, în localitatea Cișmea, comuna Răchiți, județul Botosani, mopedul condus de P. CRISTIAN de 46 ani, din municipiul B…
Conferinţa judeţeană de alegeri va avea loc joi, 10 octombrie, la Sala Teatrului „Mihai Eminescu”. Va fi ales un nou presedinte, 11 vicepreşedinţi, un secretar executiv, dar si 13 membri. Actualul preşedinte a…
În perioada 15 august – 7 octombrie 2013, Asociaţia Culturala „ Arlechin” Botosani şi Consiliul Judetean Botosani, a realizat proiectul cultural „Instantanee Culturale Botosanene”.Acesta s –a desfasurat sub fo…
Senatorii şi-au votat încă o zi liberă, mai exact lunea viitoare, pe 14 octombrie, de Sfanta Parascheva, potrivit Digi24.Este cea de-a treia zi liberă suplimentară pe care şi-o acordă aleşii de la începutul ac…
Ambasadorul României la Londra Ion Jinga denunţă o serie de factori ce creează o „cultură a vinei" căreia românii şi bulgarii îi sunt victime în Marea Britanie, notând o intensificare a „ostilităţii faţă de im…
Italia, una dintre ţările care găzduieşte cel mai mare număr de români plecaţi să lucreze în străinătate, a început să îşi piardă atractivitatea în ochii imigranţilor. Potrivit unui studiu al Asociației Bruno …
Curtea Constituțională a României (CCR) discută miercuri sesizarea deputaților PDL, UDMR și PP-DD privind neconstituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea Legii 500/2002 privind finanțele publice…
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu efectuează, în aceste zile, o vizită de lucru la Bruxelles, organizată de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. În calitatea sa de preşe…