Marți 6 august, în jurul orei 12:00, a fost oprit în trafic, pe DN 24C, în localitatea Ștefănești, tractorul condus de F. IOAN de 72 ani, din localitate.Verificările efectuate de …
Un taximetrist din Iaşi a fost jefuit şi ameninţat cu un cuţit, în noaptea de luni spre marţi, de către un client, care ulterior s-a urcat la volanul maşinii şi a fugit, atacatoru…
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) pregăteşte introducerea de servicii financiar-bancare, în principal brokeraj de credite, şi lansarea sistemului de franciză pentru oficii po…
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu critică, într-o declaraţie pentru Mediafax, măsura care au urma să fie promovată de Guvern de majorare a impozitelor pe veniturile din chiri…
După primele trei luni din acest an, în România erau valide sub 4 milioane de contracte RCA în condiţiile în care parcul auto asigurabil depăşeşte 5 milioane de unităţi. Este cea …
Ce văd bebeluşii: La naştere, copiii sunt foarte sensibil la lumina şi nu îşi pot focusa vederea asupra unor obiecte şi nici nu le pot distinge culorile foarte bine. Vederea lor, …
S-a dat ordinul de incepere a lucrarilor de reabilitare a segmentului de drum de 4 km - situat pe DN28B (DE85)- care traverseaza orasul Flamanzi!In urma demersurilor sustinute ale…
Un grav accident de circulaţie s-a produs, marţi după-amiază, pe drumul european E 58, la ieşirea din localitatea Copălău spre Botoşani. O Dacia Sandero, condusă de Petru Fieraru,…
S-a încheiat ediţia a III-a a Concursului naţional de şah şi informatică „CUPA MUNICIPIULUI BOTOŞANI”, desfăşurat în Tabăra „Codrii de Aramă”, Agafton.Organizator al proiectului a…
În cursul lunii iulie 2013, în cadrul serviciului Sănătate şi Securitate în Muncă s-au desfăşurat următoarele activităţi:· s-au efectuat controale preventive la 69 agenţi econo…
Poliţiştii Biroului Rutier Botoşani au fost sesizați luni 5 august, cu privire la faptul că în ziua de 04.08.2013, în jurul orei 16.30, pe raza localităţii Corni, judeţul Botoşani, s-a produs un accident de ci…
Luni 5 august, în jurul orei 18:20, a fost oprit în trafic, pe strada Săvenilor din municipiul Botoşani, un autoturism având aplicate plăcuţe cu numere străine de înmatriculare, condus de A. DUMITRU- ALEXANDRU…
Peste 70 de candidați, nemulțumiți de rezultatele obținute la proba scrisă a examenului de titularizare, au depus contestații privind notele de la examenul de titularizare.Procentul de promovabilitate la nivel…
Loredana Toma, originară din Ibăneşti, este una din tinerele halterofile a Clubului Sportiv Botoşani care a impresionat şi a confirmat de-a lungul evoluţiei sale aşteptările şi încrederea celor care o îndrumă …
Ambasadorul statutului Israel, Excelența Sa Dan Ben-Eliezer va fi prezent marți, 6 august 2013, la Dorohoi pentru unde se va întâlni cu primarul Dorin Alexandrescu și viceprimarul Constantin Bursuc.Dan Ben- El…
2.500 de angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au fost concediaţi luni, informează România TV. Reducerile de personal fac parte din actul normativ care prevede concediere a 4% din angajaţii di…
Poliţia Română îi va putea depista pe şoferii care conduc autoturisme furate cu ajutorul unui soft special care este conectat în permanenţă la baza de date unde sunt înregistrate toate maşinile date în urmărir…
Trei români suspectaţi de furt de carburant au fost arestaţi în localitatea italiană San Lazzaro di Savena, în Bologna, fiind suprinşi în flagrant de carabinieri, informează Mediafax.Cei trei români au fost su…
Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. A suferit nu mai puțin de patru accid…
Destinaţia către care premierul Victor Ponta a plecat în concediu pare un secret de stat. Misterul învăluie şi locul în care a dispărut, de două săptămâni, colegul său de alianţă, preşedintele Senatului, Crin …
Emeric Ienei, antrenorul care a castigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, i-a replicat elegant Anamariei Prodan, soţia actualului tehnician al ros-albastrilor, Laurentiu Reghecampf, dupa o remarca nepotriv…
Înscrierile la grădiniţă şi clasa pregătitoare au fost finalizate, însă, dacă mai există vreun copil pe dinafara sistemului, el va fi înscris pentru a nu sta acasă, a declarat Mihaela Huncă, inspector general …
Ministerul Afacerilor Interne va dezvolta un serviciu administrativ informatic pentru cetăţeni si mediul de afaceri necesar vizualizării online a datelor referitoare la apostilele eliberate de instituţiile pre…
Tombola organizată de Uvertura Mall în perioada 4 iulie – 3 august a stârnit un mare interes în rândul vizitatorilor mall-ului.La tombolă au participat toți cei care au făcut cumpărături în magazinele din cadr…
Jucătorii echipei de fotbal Speranţa Dumbrăviţa au intrat în linie dreaptă cu pregătirile de vară pentru viitorul sezon competiţional în care se doreşte cu insistenţă promovarea echipei în Liga a IV-a.Până la …
În timp ce conducea un autoturism duminică 4 august, în jurul orei 22.00, pe DJ 296, în localitatea Dorobanţi, comuna Nicşeni, judeţul Botoşani, G. ALEXANDRU CRISTINEL de 18 ani, din localitate, ajungând pe un…
Duminică 4 august, în jurul orei 16.10, S. IONEL de 39 ani, din municipiul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 29C, în localitatea Bucecea, judeţul Botoşani.Conducătorul auto a fos…