O delegaţie de profesori din Turcia, în vizită la Prefectură

O delegaţie de profesori din Turcia, în vizită la Prefectură

O delegaţie formată din şase profesori din Turcia, de la Hacibektas Anadolu Lisesi a fost în vizită la prefectul judeţului pentru a marca momentele oficiale ale vizitei la Botoşani. Musafirii se află pentru trei zile în judeţ, în cadrul proiectului dezvoltat în parteneriat cu Colegiul Naţional "AT Laurian", "Implementarea Activismului European prin Carieră şi Multilingvism".

Profesori de bilogie, limbă şi literatură turcă, artă, muzică şi educaţie fizică, musafirilor li s-au prezentat câteva date despre judeţul Botoşani, prefectul Costică Macaleţi urându-le "o intrare în Uniunea Europeană cât mai grabnică" şi detaliind contactele economice şi culturale pe care botoşănenii le-au avut după 1989 cu partea turcă.

„Şi vă invit să vă bucuraţi de zăpadă, pentru că la dumneavoastră acasă cred că nu aveţi aşa ceva. Mult succes în derularea proiectului şi sunt convins că avem multe de învăţat unii de la alţii.", a transmis prefectul.

Delegaţia de profesori turci a explicat că se simte bine în Botoşani şi că va reveni în luna mai într-o formula lărgită, care să cuprindă mai mulţi dascăli dar şi elevi ai acestora.  În timp ce-şi degustau cafeaua oferită de gazdă, dar şi pentru a demonstra că au venit pregătiţi de vizită, profesorii din ţara ce se întinde pe două continente, i-au arătat prefectului o listă cuprinzătoare cu termenii turceşti care au rămas în limba română.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.