Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN) din România a organizat vineri seară prima gală în care s-au decernat mai multe premii pentru activitatea din 2013. Voturile a…
De multe ori, şoferii s-au întrebat dacă o bomboană cu alcool le poate influenţa capacitatea de concentrare la volan, iar părinţii, dacă acest desert este recomandat copiilor. Un …
Preşedintele PNL Botoşani, dar şi al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, îi avertizează pe social-democraţi că bugetul care va fi repartizat de CJ către primării, ca sume de ech…
Gradul de sărăcie și de excluziune socială din România a ajuns în 2012 la 42% din populație, în creștere față de anul precedent, când acest indicator se afla la 40,3%.Acest indica…
Guvernul a aprobat modelul contractului de finantare pentru Programul operational sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013” (POSDRU), se precizeaza intr-un act normativ r…
În momentul de faţă, soarta programului Rabla aferent acestui an este incertă. Oficialii Administraţiei Fondului pentru Mediu nu au luat o decizie cu privire la programul de stimu…
Democrat-liberala recunoaşte că i-ar plăcea mai mult să ocupe prima funcţie în stat decât să conducă Guvernul. Motivul: preferă o funcţie aleasă de români, nu dată de partid.Într-…
Rapid isi schimba din nou patronii, dupa ce Nicolae Cristescu si Adrian Zamfir au ajuns la o intelegere cu un om de afaceri din Gorj, care are o avere de 55 de milioane de euro, c…
Printre standurile pline de gadgeturi de la cel mai mare târg de tehnologie al anului, CES 2014, îşi fac loc şi producători de software care prezintă lucruri revoluţionare, în spe…
Teo Trandafir nu a scăpat de cuţit. Vedeta va mai suferit o intervenţie chirurgicală, după ce va da jos din greutate. Teo a vorbit despre acest lucru, dar şi despre multe altele, …
Senatorul PSD Gabriela Firea anunţă că a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov, ea criticând faptul că niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de gestul liberalilor.„Î…
Secretarul general al PSD, deputatul Andrei Dolineaschi, le-a cerut vineri, 10 ianuarie 2014, liberalilor să participe la acţiunile comune ale USL entru atingerea unuia dintre cele mai importante obiective ale…
Europarlamentarul Minodora Cliveti, membra a Comisiei pentru ocuparea fortei de munca si afaceri sociale din Parlamentul European, a adresat o intrebare scrisa Comisiei Europene cu privire la mobilitatea forte…
Presedintele PSD Botosani, Andrei Dolineaschi, considera ca partenerii din PNL trebuie sa semneze acel pact de neagresiune propus la nivel local pentru ca USL sa functioneze. El a mentionat ca va fi deschis ne…
Mall-ul Botoșani Shopping Center se va extinde în 2014, iar investiția va totaliza 3 milioane de euro. Compania belgiană Belrom vrea să facă investiţii noi pentru o suprafaţă închiriabilă de 5.000 de metri păt…
Deputatul Andrei Dolineaschi a făcut o declaratie surprinzătoare vineri, 10 ianuarie 2014, în cadrul primei primei conferinţe de presă a PSD Botoşani din acest an.Declaraţia a fost făcută vineri dimineaţă de d…
Doi tineri în vârstă de 23 de ani şi o femeie în vârstă de 45 de ani, care se aflau într-un autoturism VW Golf, au zburat cu maşina peste podul de la ieşirea din municipiul Suceava spre Şcheia, în valea care c…
Cu ocazia aniversării a 164 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, pe 15 ianuarie, Botoșaniul va organiza o serie de manifestări care vor reuni personalități ale lumii literare, dar și oameni politici,…
Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. A suferit nu mai puțin de patru accid…
Ministerul Educaţiei Naţionale a stabilit ca simulările examenelor naţionale din anul şcolar 2013-2014 să se desfăşoare în zilele de 18, 19 şi 20 februarie (Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a), …
Hotelul din Botosani al fostei sotii a lui Cristi Borcea a intrat in faliment, in ciuda faptului ca o camera de lux nu costa mai mult de 100 de lei pe noapte. Nici clinica Mihaelei nu sta ca pe roze, iar aceas…
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că opinia sa este că PNL ar trebui să aibă "maturitatea" de a participa pe liste proprii la alegerile europarlamentare din acest an, menţinând USL, dar nu se …
Patriarhia Română a fost amendată de Ministerul Finanţelor cu 10.000 de lei pentru nereguli găsite în cadrul unei licitaţii prin care Biserica atribuie un contract de consolidare şi modernizare în valoare de 1…
Statistica este acel lucru muninat care nu spune nimic, dar arată o sumedenie de lucruri. De exemplu, faptul că trăim pe datorie şi cheltuim 2.267 de lei pe lună la venituri băneşti de doar 2.182 de lei. Datel…
După parafarea meciului cu Argentina, tricolorii și-au trecut în program un alt duel de foc. După parafarea meciului cu Argentina, tricolorii și-au trecut în program un alt duel cu o forță a fotbalului sud-ame…
România participă la Eurovision 2014, urmând ca înscrierile pentru selecția națională a concursului să aibă loc începând cu 15 ianuarie, anunță Televiziunea Publică.„TVR confirmă participarea țării noastre la …
Toata lumea o credea singura, insa Anna Lesko arunca bomba la inceput de 2014. Faimoasa cantareata originara de peste Prut este insarcinata in sapte luni! Iar tatal viitorului ei copil este un renumit muzician…