Filiala Județeană Botoșani a Asociației Comunelor din România organizează în data de 28 octombrie 2016 sesiunea extraordinară a Adunării Generale, în cadrul căre…
Poliţiştii botoşăneni au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţiner…
În baza prevederilor Legii Educaţiei Naţionale 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a Metodologiei pentru formarea continuă a personalului didactic din î…
„Județul Botoșani ar putea cunoaște o dezvoltare importantă prin reabilitarea drumului Botoșani- Târgu Frumos și dacă viitorul Guvern se va implica pentru înfiin…
O familie din satul Chişcăreni, oraşul Săveni, a fost păgubită de foc de cca. 25.000 de lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu produs, dum…
Ioan Gyuri Pascu a murit luni dimineata. Potrivit primelor informatii, actorul ar fi suferit un infarct. Fostul membru al grupului de umor Divertis avea 55 de ani si a jucat si in…
Acuzaţii grave aduse la adresa unui preot din județul Botoşani, chiar de către soţia lui. Părintele este acuzat că o bate pe preoteasă şi chiar ar fi ameninţat-o cu moartea. Femei…
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, estimează că până la sfârşitul acestui an va finaliza o anchetă demarată acum doi ani care vizează Carrefour, C…
Google a anunțat lansarea unei noi aplicații, care va fi disponibilă în curând, gratuit din magazinul Google Play. Noua aplicație de mesagerie se numește Google Allo ș…
Aceasta boala ciudata se numeste tinitus si se caracterizeaza prin sunete in urechi atunci cand nu exista niciun fel de zgomot in apropiere. Specialistii spun ca ar putea fi rezul…
„Prițesa de Aur” este tânăra care s-a făcut remarcată, după ce a cântat manele, alături de Mr. Juve sau Don Genove. Loredana a adunat milioane de vizualizări pe Youtube, însă la X…
La data de 23.09.2016, în jurul orei 20:00, V.V, de 33 ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 298 în localitatea Dumeni, pierde controlul direcției, pătrunde pe …
Poliţiştii au oprit în trafic vineri 23 septembrie, în jurul orei 10:10, in localitatea Tătărășeni, comuna Havîrna, un autoturism care nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare…
La data de 23.09.a.c., în jurul orei 22:55, poliţiştii au oprit în trafic pe raza localităţii Bodeasa, oraşul Săveni, un autoturism condus de S.G., de 57 ani, din municipiul Botoşani. În inte…
În timp ce conducea un moped pe DJ 293 în satul Ghireni, vineri 23 septembrie, în jurul orei 16.45, N.C, de 65 ani, din comuna Coțușca, pe un carosabil acoperit cu pietriș, a pierdut controlu…
Poliţiştii l-au oprit în trafic sâmbătă 24 septembrie, în jurul orei 19:10, pe P.D., de 34 ani, din comuna Vorona, în timp ce conducea pe DC 54 din localitatea Vorona un tractor ne&icir…
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani prezintă duminică, 25 septembrie 2016, de la orele 11:00 şi 12:30, spectacolul „Elefănţelul curios”.
Vă aşteptăm să vizionaţi u…
Dacă nu a mai ajuns la Festivalul Diversităţii Multiculturale organizat de Primăria Botoşani, cea mai în vogă trupă din România şi Republica Moldova va concerta totuşi anul acesta în municipi…
Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. A suferit nu mai puțin de patru accid…
Patru persoane suspectate că aduceau în Belgia femei din România pentru a se prostitua au fost arestate la Heers și Saint-Trond, în urma unei anchete belgo-române, relatează vineri rtl.…
Orice ai face nu poti sa dormi noaptea, iti cade parul, ai probleme menstruale in fiecare luna, inima iti bate rapid si slabesti sau te ingrasi desi tu ai o alimentatie corecta si acest lucru nu ar trebui sa s…
Justin Bieber va concerta în București în prima jumătate a anului viitor. Puștiul teribil ce a debutat pe internet și a ajuns să bată recorduri de popularitate, înregistrând milioane de…
Meciului dintre CSU Craiova și FC Botoșani a adus mai multe momente tensionate. În minutul 38, Mihai Bordeianu, jucătorul celor de la FC Botoșani a fost eliminat de centralul Mircea Bîrsan, după ce…
Incidentul extrem de grav a avut loc, sâmbătă, pe un câmp de la marginea unei localități din județul Botoșani. Un primar a încercat să calce cu un camion un bărbat. Este vorba despre primarul…
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) a lansat, vineri, un apel către cadrele didactice cu abilităţi în elaborarea de subiecte pentru examenele naţionale în vederea completării grupurilo…
Un copil, de nouă ani, a ajuns, sâmbătă dimineaţă, la spital după ce a fost victima unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut pe strada Primăverii, la intersecţia cu strada Prieteniei, când co…
O ambulanta SMURD, care era in misiune, a fost lovita in plin de o masina pe DN29A, pe raza comunei Adâncata. In urma impactului puternic, pacientul, in varsta de 10 ani, mama lui si paramedicii au fost …