Tinerii absolvenţi care nu şi-au găsit un loc de muncă pot primi ajutor de şomaj

Tinerii absolvenţi care nu şi-au găsit un loc de muncă pot primi ajutor de şomaj

Absolvenţii din acest an pot primi indemnizaţie de şomaj doar dacă şi-au depus actele necesare la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă din raza de domiciliu în termen de 60 de zile de la data absolvirii. Drept urmare, ultima zi din luna august reprezintă termenul limită la care tinerii îşi mai pot depune actele în vederea primirii şomajului.

Vizaţi sunt tinerii în vârstă de minimum 16 ani, care în 60 de zile de la absolvire s-au înscris în evidenţele Agenţiilor pentru Ocuparea Forţei de Muncă. De asemenea, sunt consideraţi beneficiari şi absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap, persoane în vârstă de minimum 16 ani care nu au reuşit să se încadreze în muncă, potrivit pregătirii profesionale, indiferent dacă s-au înregistrat în prealabil sau nu la Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Absolvenţii beneficiază de indemnizaţie de şomaj doar şase luni de zile, cuantumul acesteia reprezentând 50 la sută din salariul de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acestui drept.

„Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă le reamintesc tinerilor că au mai rămas doar câteva zile în care se pot înregistra ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea primirii indemnizaţiei de şomaj”, a declarat Mihalea Jude, purtător de cuvânt la AJOFM Arad.

Tinerii care vor să beneficieze de aceşti bani din partea statului trebuie să ştie că trebuie să se prezinte până pe 31 august la sediul AJOFM Arad cu cartea de identitate copie şi original, act de studii sau adeverinţă de studii copie şi original, în cazul absolvenţiilor de liceu e nevoie de un certificat de absolvire, cerificat de naştere copie şi original, certificat de căsătorie în copie şi original dacă este cazul precum şi o adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru muncă” plus o adeverinţă de venit eliberată de administraţia financiară şi un dosar plic.

„Probabil că o să-mi depun toate aceste acte, pentru că nu îmi strică un venit până când îmi voi găsi de lucru în domeniu. Am terminat informatica şi mi-ar plăcea să lucrez ca depanator calculatoare. Sunt încă în căutarea unui loc de muncă”, a explicat Marius Baba, absolvent de liceu. Sursă: adevarul.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.