Ce boală anunță durerea menstruala puternică

Ce boală anunță durerea menstruala puternică

Endometrioza este o boala care afecteaza aproape jumatate de milion de femei din România, dar despre care se stie prea putin. Mai mult, diagnosticul se pune chiar si dupa zeci de ani de suferinta.

Durerea menstruala este principalul simptom al endometriozei, dar nu intotdeauna, ceea ce intârzie mult diagnosticul. Dr. Andreea Velişcu, medic primar obstetrica-ginecologie: „Pot sa fie femei cu endometrioza destul de avansata si sa nu aiba dureri si pot sa fie femei pe care noi nu le diagnosticam cu un grad avansat, dar durerile sa fie permanente si sa le afecteze cam toate aspectele vietii.”

Dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrica-ginecologie: „Durerea care invalideaza, durerea care obliga pacienta la intreruperea activitatii zilnice, la absenteism, aceasta durere nu trebuie tolerata, aceasta durere trebuie sa alarmeze.”

Practic in loc sa fie eliminate in timpul menstruatiei, unele celule din endometru ajung in alte zone din organism. Astfel apar durerea si multe alte complicatii.

Gabriela Blaga, fondatoarea Asociatiei SOS Endometrioza: „Nu in fiecare luna aveam dureri, dar menstra abundenta da, am avut si crize de hipocalcemie din cauza pierderilor de sânge.”

Gabriela a aflat acum 5 ani ca sufera de endometrioza. A avut noroc ca atunci locuia in Danemarca. Gabriela Blaga, fondatoarea Asociatiei SOS Endometrioza: „Am fost inclusa imediat in programul national, program national care in Danemarca iti dadea dreptul sa ai psihologi la dispozitie fara niciun ban, ecografiile, totul era asigurat de asigurarile sociale din Danemarca.”

Când a ajuns in România, a constatat ca e pe cont propriu si ca trebuie sa scoata din buzunar foarte multi bani pentru consultatii, investigatii, tratament. Nu doar ea, ci toate pacientele cu aceasta boala. Asa ca a fondat o asociatie prin care ajuta aceste femei.

Gabriela Blaga, fondatoarea Asociatiei SOS Endometrioza: „Cred ca sunt un exemplu ca se poate trai cu boala si conteaza foarte mult suportul emotional primit din partea familiei, dar si cât de puternica esti tu in interior, pentru ca endometrioza este numita cancerul care nu ucide.”

Asta pentru ca endometrioza nu se vindeca. O femeie cu endometrioza traieste cu aceasta boala pâna la menopauza. Dr. Andreea Velişcu, medic primar obstetrica-ginecologie: „Endometrioza nu afecteaza doar aparatul reproducator. Poate sa afecteze intestinele, aparatul renal, inclusiv zone mai la distanta de pelvis, dar care sunt foarte rare si de obicei le vedem o data sau de 2 ori in viata sau unii dintre noi niciodata cum ar fi aparatul pulmonar, ficat samd.”

Pentru a avea o viata normala, femeile cu endometrioza au nevoie de o intreaga echipa de specialisti, iar operatia nu este singura solutie. Dimpotriva.

Dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrica-ginecologie: „Din pacate in România se abuzeaza de indicatia chirurgicala in situatiile in care aceasta nu era prima linie de tratament. in schimb cazurile grave, care necesita chirurgie complexa, multidisciplinara, de cele mai multe ori sunt tratate fie incomplet, fie deloc.”

Dupa ce s-a specializat in strainatate, doctorul Voicu Simedrea a urmat exemplul colegilor lui din Noua Zeelanda si Germania si a creat la Timisoara un centru special pentru pacientele cu endometrioza.

Dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrica-ginecologie: „Pacienta trebuie sa beneficieze de expertiza unui nutritionist, a unui psiholog, a unui trainer in well-being, a unui specialist in reproducere umana asistata, a unui endocrinolog, a unui gastroenterolog eventual, medicina traditionala chineza foloseau, acupunctura pentru managementul durerii, specialisti in terapia durerii.”

Alimente care intretin inflamatia: carnea roşie, lactatele, glutenul şi zaharul. Dr. Ruxandra Nicosevici, medic primar diabet, nutritie si boli metabolice: „Alimentatia reduce procesul inflamator. Reducând procesul inflamator si stresul oxidativ, reducem durerea, ceea ce este un efect foarte important la femeile diagnosticate cu endometrioza.”

Dr. Andreea Velişcu, medic primar obstetrica-ginecologie: „in ultima vreme se vorbeste foarte mult de factorii toxici de mediu, inclusiv produsele de curatenie pe care le folosim in casa, nu le luam in considerare, produsele cosmetice, de machiaj.”

Gabriela Blaga, fondatoarea Asociatiei SOS Endometrioza: „Poti trai cu boala si s-ar putea obtine acest lucru mai bine daca am avea mai multa sustinere din partea statului, pentru a avea aceasta afectiune inclusa in programul national de sanatate, pentru ca macar o parte din costuri sa fie acoperite de catre stat.”

Medicii avertizeaza ca endometrioza aduce pierderi mari statului daca nu este tratata corect si multidisciplinar.

Dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrica-ginecologie: „Pacienta cu endometrioza absenteaza cel putin 3 zile pe luna de la lucru, pentru ca nu se poate ridica din pat, un nou cost social prin izolare sociala si de multe ori ajung sa isi piarda locul de munca, ajung asistate social, alte costuri.”

In plus, aproape jumatate dintre femeile cu endometrioza nu mai pot avea copii pe cale naturala. sursa: digi24.ro

Stirea anterioara

Cine e femeia pe care Giani Kiriță o iubește în secret de mai bine de doi ani! E dansatoare și o cunoscută prezentatoare tv

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.