Sună alarmele în toată țara. Când are loc exercițiul de alarmare

Sună alarmele în toată țara. Când are loc exercițiul de alarmare

Exercițiul de alarmare publică, denumit generic „Miercurea Alarmelor”, are rolul de a verifica funcționalitatea sirenelor din țară.

Când are loc exercițiul de alarmare
Evenimentul organizat de DSU şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, se va derula în Bucureşti şi în ţară, în perioada 25 februarie – 4 martie, şi cuprinde mai multe activităţi menite să dezvolte comportamentul preventiv, unde cei interesaţi se pot familiariza cu măsurile şi regulile ce trebuie avute în vedere în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a dat detalii despre această acțiune în cadrul conferinței de presă de astăzi.

„Miercurea sirenelor – noi aveam în fiecare lună, în prima zi de miercuri, să pornim sistemele de alarmare, să le testăm, deci miercuri o să fie testate sirenele. O să informăm populaţia. Este normal ca aceste lucruri să se facă, lumea să se obişnuiască. Repet: faptul că facem, informăm, pregătim nu înseamnă că noi ştim că mâine se va întâmpla ceva. Este obligaţia noastră să facem acest lucru, asta face Protecţia Civilă – pregăteşte populaţia. Asta înseamnă să ai o Protecţie Civilă puternică – să previi, să pregăteşti, să răspunzi corect, să reconstruieşti. Astea sunt cele patru faze extrem de importante”, a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU a explicat că, din punct de vedere al modului de acţionare, 2.865 dintre sirenele funcţionale pot fi comandate centralizat, iar 2.595 necesită declanşare locală.

„Miercurea sirenelor – pe lângă faptul că informează populaţia despre acest mod de avertizare, ea ne permite să testăm sirenele periodic şi să ne asigurăm că cei care le operează ştiu ce au de făcut, ştiu procedurile, că sirenele funcţionează”, a precizat Arafat.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne a punctat faptul că „Săptămâna Protecţiei Civile” are ca principal scop creşterea rezilienţei populaţiei faţă de situaţiile de urgenţă, menţionând că, anul acesta, pentru a marca Ziua Naţională a Protecţiei Civile, pe 28 februarie, şi Ziua Internaţională a Protecţiei Civile, pe 1 martie, s-a decis organizarea unei săptămâni de evenimente care să permită specialiştilor din domeniu să comunice cu oamenii despre riscuri.

„Şi, mai ales, cum să acţioneze şi cum să se pregătească. (…) Noi, când vorbim cu oamenii despre riscuri, nu vrem să îi panicăm, noi vrem să îi pregătim. Dorinţa noastră este să ajungem la un nivel de rezilienţă ridicat. Ce înseamnă rezilienţă pentru omul de rând? Înseamnă ca o situaţie de urgenţă să nu te afecteze mai mult decât pentru o perioadă foarte scurtă şi să poţi să revii la viaţa normală, iar, în timpul situaţiei de urgenţă, să nu devii vulnerabil şi să ai ce îţi trebuie ca să poţi să faci faţă situaţiei respective”, a arătat Raed Arafat.

Stirea anterioara

4 pași simpli prin care să amenajezi o sală de conferințe

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.